Sport

Lot numeros şi valoros la Mureşul Vinţu de Jos | Dilemele antrenorului Mihai Manea: bătălia la vârful ierarhiei şi alcătuirea primului unsprezece

Dan HENEGAR

Publicat

în

Stagiunea 2014-2015 a însemnat pentru Mureşul Vinţu de Jos cel mai bun sezon din isPerformanta Ighiu - Muresul Vintu75toria clubului, materializat cu locul secund în Liga a IV-a, după o bătălie acerbă cu Performanţa Ighiu pentru promovarea în eşalonul terţ, disputarea finalei Cupei României, faza judeţeană şi a Supercupei AJF Alba. În vară se părea însă că Mureşul întâmpină dificultăţi în a menţine ştacheta ridicată, în primul rând în plan financiar, iar lucrurile s-au îndreptat spectaculos. Actualmente antrenorul Mihai Manea contează pe un lot extrem de valoros, dar şi numeros, cunoscătorii fenomenului opinând că Mureşul Vinţu reprezintă principala pretendentă la accederea în Liga a 3-a.

*28 de jucători, plus P. Muntean

Vinţenii dispun de un efectiv apreciabil pentru acest nivel competiţional, în acest moment fiind 28 de fotbalişti, iar luna viitoare va reveni şi atacantul P. Muntean (plecat la muncă în Franţa). Vorbim despre portarii V. Ignat, M. Ordean şi Ad. Roman; fundaşii Gavrilă, D. Nemeş, Morea (în dreapta), I. Grozav, Borşoi, Fîntînă, Sârbu (zona centrală), A. Ianc, Tat (flancul stâng); mijlocaşii Răcătăian, Samoilă, D. Ianc (flancul drept), Javla, I. Cristea, Hârciagă, Fleaca, M. Cristea (în centrul liniei mediane), Necreală, Albu, Marica (stânga); atacanţii Cl. Oara, F. Morar, fraţii Al. şi S. Culda. Şi numai în pielea tehnicianului albaiulian să nu fii când trebuie să alcătuiască primul unsprezece şi lotul de 18, cu atâtea opţiuni la îndemână. „Era cu totul altceva dacă aveam acest lot la dispoziţie acum o lună şi jumătate. Aşa, în momentul de faţă, trebuie să uniformizăm procesul de pregătire, un lucru foarte important”, a precizat Mihai Manea.

*13 achiziţii de marcă

Mureşul a realizat o campanie de achiziţii prolifică înregimentând 13 jucători, nume importante în peisajul fotbalului Performanta Ighiu-Muresul Vintu de Jos Supercupa43albaiulian. „Campionatul este lung şi dur. Recunosc că îmi este dificil să aleg formula de start şi rezervele, întrucât jucătorii mei se pregătesc exemplar la antrenamente”, a completat Manea. Acesta a explicat şi dezavantajele posturii în care se regăseşte momentan. „Categoric că am atuul unui lot foarte valoros, însă trebuie, în timp să formez o altă echipă. Este foarte greu, în condiţiile în care în fiecare meci apelez la 7-8 jucători nou-veniţi”, a mai spus tânărul antrenor.

*Manea: „Nu punem presiune suplimentară cu promovarea”

Chiar dacă declarativ, oficialii Mureşului se feresc să traseze accederea în Liga a 3-a, drept obiectiv prioritar, toate indiciile duc în asemenea direcţie. Cu o singură condiţie, ca echipa să beneficieze de liniştea financiară firească. „Obiectivul nostru este să mergem din aproape în aproape, să ne impunem în meciul care urmează. Nu punem presiune suplimentară pe jucători, iar despre promovare nu discutăm acum”, a explicat Mihai Manea, acesta considerând că Şurianu Sebeş, Euro Şpring, ASC Pianu şi Viitorul Sântimbru se vor bate pentru prima poziţie. Mureşul a curs şovăielnic în startul stagiunii, un singur punct în primele două etape, dar şi-a revenit din pumni, repurtând două succese la rând. Proba de foc va fi sâmbătă, derby-ul cu Şurianu Sebeş, un prematur „moment al adevărului” pentru forţa trupei lui Manea, care trebuie să-şi consolideze postura de pretendentă la promovare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia

Ioana Oprean

Publicat

în

Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia. Cei doi se întorc de la Novo […]

Citește mai mult

Sport

Ariana Pîrv și Diana Vereș (Volei Alba Blaj), în echipa ideală a sezonului regular întocmită de FRV!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Voleibalistele Ariana Pîrv și Diana Vereș (Volei Alba Blaj) se regăsesc în echipa ideală a sezonului regular întocmită de FRV! Volei Alba Blaj are două jucătoare, extreme Ariana Pîrv și libero-ul Diana Vereș în echipa ideală a sezonului regular întocmită de Federația Română de Volei, după cele 18 etape. De asemenea centrul Jelena Delic și […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia), rezultat foarte bun la Campionatul Balcanic de marș

Ioana Oprean

Publicat

în

Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia), rezultat foarte bun la Campionatul Balcanic de marș Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a obținut locul 4 la Campionatul Balcanic de marș desfășurat la Izmir, în Turcia, sâmbătă, 14 martie 2026. În vârstă de 16 ani, Larisa Ardean a […]

Citește mai mult