Locuri de muncă în Germania prin intermediul Reţelei EURES – se caută persoane calificate în domeniul hotelier – gastronomic. Selecție la București, în luna octombrie
EURES România dispune de 50 de posturi pentru lucrătorii calificaţi în domeniul hotelier – gastronomic, care doresc să desfașoare o activitate sezonieră în Germania, pentru ocuparea cărora se va organiza selecţie la București în luna octombrie 2015.
Angajatori germani reprezentaţi de Serviciile de Plasare Internaţionala din cadrul Centralei de Mediere a Străinilor și Specialiștilor ZAV Bonn oferă locuri de muncă pentru următoarele ocupaţii: bucătar/bucătar șef/bucătar specialist (15 posturi), ospătar (15 posturi), barman (5 posturi) și personal în industria gastronomiei de sistem (15 posturi).
Pentru ocuparea posturilor de ospătar, barman și personal în industria gastronomiei de sistem, sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu și cunoștinţe bune de limba germana (nivel B1/B2). Pentru posturile de bucătar/bucătar șef/bucătar specialist, angajatorii germani solicită persoane care au calificare profesională încheiată și experienţă în domeniu, precum și cunoștinţe de limba germană, cel puţin nivel A2.
Angajarea se face pe o perioadă de cel puţin 6 luni, începând cu luna octombrie 2015, cu posibilitate de prelungire a contractului de muncă pe durată nedeterminată. Salariul oferit este de 1500 – 2200 euro brut/lună, pentru posturile de ospătar și barman, 1700 – 2400 euro brut/lună, pentru posturile de bucătar/bucătar șef/bucătar specialist și de 1450 euro brut/lună pentru personalul în industria gastronomiei de sistem.
Cazarea poate fi asigurată de către angajator sau acesta poate oferi sprijin în vederea găsirii unei locuinţe.
Persoanele cu domiciliul în judeţul ALBA, care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, strada Nicolae Titulescu, nr 10B, telefon 0372.718671, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă în străinătate și pentru a primi invitaţie de participare la selecţie. Înregistrarea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente:
– cerere tip (se completează la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă);
– copie act de identitate sau pașaport (valabilitate minim 6 luni);
– C.V model Europass (cu fotografie) în limba germană (Lebenslauf);
– cazier judiciar în original din care să reiasă că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni);
– adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „Clinic sănătos/Apt pentru muncă”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
10 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice achiziționate de Primăria Sebeș: Procedură în derulare
10 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice achiziționate de Primăria Sebeș: Procedură în derulare Primăria Sebeș a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție publică de stații reîncărcare vehicule electrice, servicii de proiectare și lucrări privind montajul și branșarea stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice. Procedura vizează achiziția a 10 stații […]
UPDATE | ACCIDENT rutier grav pe DN1 E60: O fetiță de 3 ani și un bărbat, în stop cardio-respirator după impactul dintre un autocamion și două autoturisme
ACCIDENT rutier grav pe DN1 E60: O fetiță de 3 ani și un bărbat, în stop cardio-respirator după impactul dintre un autocamion și două autoturisme Un accident rutier grav a avut loc astăzi, 12 martie 2026, pe DN1 E60, pe raza localității Negreni, județul Cluj. Două persoane, o minoră și un bărbat se află în […]
FOTO | Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, experiență educativă și culturală la Academia Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă” din Brașov. Despre ce au învățat
Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, experiență educativă și culturală la Academia Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă” din Brașov. Despre ce au învățat Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au vizitat, zilele trecute, Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, unde au aflat detalii despre oferta educațională și specializările disponibile. În cadrul […]