Politică Administrație

Locuințe prin credit ipotecar în Alba Iulia: Agenţia Naţională pentru Locuinţe demarează procedura de contractare a 14 case

Ioana Oprean

Publicat

în

anl alba iuliaAgenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) demarează procedura de contractare a 14 case, care vor fi construite prin programul ”Locuinţe prin credit ipotecar”, în Strada Nada Florilor nr.1A -N, municipiul Alba Iulia (judeţul Alba), după cum se arată într-un comunicat de presă.

Casele se vor construi în sistem înşiruit, pe parcele individuale cu suprafeţe cuprinse între 152 şi 264 mp., grupate câte şapte, şi au preţuri cuprinse între 74.117 şi 80.186 de euro (TVA inclus). Proiectul cuprinde locuinţe individuale cu 3 camere (o cameră de zi şi două dormitoare), dependinţe (bucătărie, grup sanitar, baie, terasă exterioară), subsol parţial (pivniţă), pod, curte deschisă, loc de parcare, alee pietonală.

Târgul Grădinarului

Viabilizarea terenului pe care se vor construi locuinţele (reţelele de utilităţi, drumul de acces, spaţiile verzi şi iluminatul public) va fi asigurată de Primăria Municipiului Alba Iulia, din fonduri proprii.

Detalii privind proiectul şi procedurile de achiziţionare a unei locuinţe în strada Nada Florilor, municipiul Alba Iulia, pot fi furnizate de: reprezentantul ANL din municipiul Alba Iulia, Ioan Dumitru Mateş,( la telefon 0730.591.051 şi 0788.463.954, sau la biroul acestuia, aflat în sediul Inspectoratului Judeţean în Construcţii Alba, Bulevardul Ferdinand, nr. 24, în zilele de marţi şi miercuri, în intervalul orar 14.00–16.00); Biroul Relaţii cu Publicul al ANL, (telefon 021.320.61.22, de luni până joi, în intervalul orar 08:00-16:30; sau vineri, între orele 08.00-14.00; site-ul www.anl.ro.

Pentru a se înscrie, în vederea achiziţionării unei locuinţe construite prin programul derulat de ANL ”Locuinţe prin credit ipotecar”, solicitantul trebuie să parcurgă următoarele etape:

1. Înscrierea în baza de date a ANL, care se poate face online, accesând link-ul http://www.anl.ro/ro/cerereinscriere/ sau prin completarea şi transmiterea unui formular obţinut de la oficiile poştale la sediul ANL din Bd. Unirii nr. 61, bloc F3, sector 3, Bucureşti, cu confirmare de primire.

2. Completarea unei cereri, transmisă la adresa de e-mail [email protected] sau prin poştă, la sediul ANL, în care acesta îşi exprimă opţiunea pentru achiziţionarea unei locuinţe în amplasamentul din Strada Nada Florilor, municipiul Alba Iulia (judeţul Alba).

Perioada de înscriere pentru persoanele interesate de acest proiect şi de achiziţionarea unei locuinţe prin programul derulat de ANL în strada Nada Florilor, municipiul Alba Iulia, este 15 iulie – 15 august 2014.

Programul ”Locuinţe prin credit ipotecar” se adresează tuturor persoanelor cu cetăţenie română, care au împlinit vârsta de 18 ani şi care doresc să cumpere o locuinţă construită prin ANL. Pentru a putea achiziţiona o locuinţă prin acest program, solicitantul are nevoie de finanţare, reprezentată de un avans (depus de acesta) şi de un credit ipotecar, contractat de la băncile partenere în program. Locuinţele urmează să fie construite pe terenuri date în folosinţă gratuită ANL, de către autorităţile publice locale, pe durata execuţiei lucrărilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un sector de 2 kilometri dintr-un drum județean din Alba urmează să fie modernizat: Demersuri administrative preliminare

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Un sector de 2 kilometri dintr-un drum județean din Alba urmează să fie modernizat: Demersuri administrative preliminare Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 2 aprilie 2026 a Consiliului Județean Alba se află și un proiect de hotărâre privind privind aprobarea predării temporare în administrarea Consiliului Local al Comunei Galda de Jos a […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Lucrări de consolidare și pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale pe DJ 142 N, în Căpâlna de Jos: Detalii tehnice ale investiției de peste 1 milion de lei

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Lucrări de consolidare și pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale pe DJ 142 N, în Căpâlna de Jos: Detalii tehnice ale investiției de peste 1 milion de lei Pe rodinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Parcări noi, cu peste 150 de locuri, într-un oraș din Alba: În ce stadiu sunt proiectele administrației locale

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcări noi, cu peste 150 de locuri, într-un oraș din Alba: În ce stadiu sunt proiectele administrației locale Primăria Blaj a solicitat acord de mediu pentru proiectele „Amenajare parcare publică autoturisme, str. Gării, curte interioară blocuri, municipiul Blaj, jud. Alba” și „Amenajare parcare publică autoturisme str. Gării, Zona adiacentă linie CFR, municipiul Blaj, jud. Alba”.  […]

Citește mai mult