Politică Administrație

Liviu Basaraba părăseşte postul de viceprimar al municipiului Blaj, din motive de sănătate

Alexandra Mates

Publicat

în

Corneliu-Liviu-BasarabaLiviu Basaraba renunţă la funcţia de viceprimar al municipiului Blaj din motive de sănătate, însă rămâne consilier local, anunţă reprezentaţii Primăriei Blaj. Postul rămas vacant va fi ocupat în urma votului ce urmează a fi exprimat de consilierii locali săptămâna viitoare, în data de 16 iulie.

« Doresc să mulţumesc pentru încredere şi colaborare primarului Gheorghe Valentin Rotar şi Consiliului Local, funcţionarilor publici din cadrul aparatului de specialitate , angajaţilor contractuali ai Serviciului Public de Interes Local, Poliţiei Locale cât şi tuturor instituţiilor publice şi agenţilor economici cu care am colaborat pe parcursul mandatului meu de viceprimar al municipiului Blaj. Totodată, ţin să vă asigur de toată colaborarea şi sprijinul meu în calitate de consilier local în Consiliul Local Blaj pentru toate proiectele care vor asigura dezvoltarea durabilă a municipiului Blaj », a precizat Liviu Basaraba în adresa înaintată în data de 10 iulie Consiliului Local şi primarului Gheorghe Valentin Rotar.

„Indubitabil atât pentru administraţia publică locală cât şi pentru mine, această plecare reprezintă o pierdere însemnată. Sănătatea este însă mai importantă. Sunt sigur că el va rămâne în continuare alături de mine  şi de colegi pe tot parcursul proiectului nostru de modernizare a oraşului. Pentru reuşitele, performanţele şi implicarea sa, eu vreau să-i mulţumesc public „, a declarat primarul Gheorghe Valentin Rotar.

Liviu Basaraba a fost ales consilier local pe listele Partidului Democrat Liberal şi a ocupat funcţia de viceprimar din iunie 2008.

Sursa foto: primariablaj.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]

Citește mai mult