LIVE-TEXT, Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – Performanţa Ighiu 0-1 (0-0) | Weiner, gol pentru trei puncte mari și trupa lui Himcinschi urcă pe locul secund!
Performanța Ighiu a câștigat 1-0 (0-0) la Becicherecu Mic, grație reușitei semnate de Weiner (acțiune personală, 74) – rezerva intrată în teren cu 4 minute mai devreme și a urcat pe locul secund al ierarhiei cu 47 de puncte, la două lungimi de liderul ASU Poli, depășind pe conjudețenii de la Metalurgistul Cugir (45 de puncte) ce au stat în această rundă.
Ighienii își continuă cursa spre promovare, intercalându-se între cele două favorite ale seriei, cărora le stă în coaste.
*Himcinschi: „Am câștigat o luptă, dar războiul promovării nu s-a terminat”
„Sunt fericit pentru victorie, ea aparține echipei, dar punctele de astăzi, fără o altă victorie cu Măgura Cisnădie nu au nicio valoare. Am câștigat o luptă, dar războiul nu s-a terminat. Ne gândim să câștigăm următorul joc, care nu va fi deloc facil, calculele le facem sâmbătă. Am întâlnit un adversar foarte tenace și extrem de motivat. Acest loc secund este o premieră în istoria clubului, dar locul secund nu se premiază„, a precizat Adorian Himcinschi.
*Inspirația lui Him și primul gol în eșalonul terț pentru Weiner!
„Weiner profitat de șansa oferită și printr-o evoluție bună încununată de un gol, a profitat de încrederea grupului și a staff-ului tehnic”, a declarat Adorian Himcinschi. Juniorul Performanței, Elias Weiner este la primul său gol în eșalonul terț și întâia reușită pentru Performanța, acesta fiind inspirat trimis în teren de antrenorul Adorian Himcinschi.
În cele ce urmează, vă prezentăm rezultatul în timp real, cu ajutorul colegilor de la sporttim.ro, în link-ul ce urmează:
LIVE TEXT. Mama Mia – Performanța Ighiu, miercuri ora 17: ultim joc din etapa 23 în C4
Minutul 74: 0-1. Tocmai noul intrat, Elias Weiner, a făcut slalom în careu, pe stânga, pătrunzând din lateral și șutând cu dreptul, pe jos, de la 9 metri, destul de moale, dar suficient pentru a depăși un fundaș și a-l deruta pe Culda, printre picioarele portarului.
72. Cea mai mare ocazie a gazdelor, irosită de Bîrză, după care, pe respingerea balonului de către portar, Perju-Silaghi a șutat alături.
71. Perju-Silaghi, sancționat cu fault în atac, spre nemulțumirea taberei gazdă, la un balon înalt în careul Performanței.
67. Se întețesc însă atacurile mai tăioase ale oaspeților, cu centrări de pe ambele flancuri, trimise de Moga respectiv David.
66. Fără nici o exagerare, transformare rugbistică a lui Rodean, din stânga careului, în încercarea de a șuta fără preluare la o centrare de pe dreapta.
64. Corner Performanța, de pe stânga, primul al părții secunde, dar lovitura de cap a lui Rodean trece binișor peste bară.
S-a stârnit vântul, tot mai puternic.
CS Performanța, aproape de gol, Culda salvând la picioarele lui Buda.
63. Fetița, înlocuit cu Rareș Moga.
62. Bîrză, cartonaș galben pentru lovirea mingii după fluierul arbitrului.
56. Niță greșește o pasă simplă, scurtă, alunecând.
55. Szekely execută în zid.
54. Cartonaș galben lui Mărginean pentru un fault la limita careului, asupra lui Fetița. Mărginean avea prim-planul dar a fost depășit pe spațiu scurt din sprint și s-a împiedicat pur și simplu în șeptar.
48. Un-doiuri ale oaspeților spre careul roșilor dar Motreanu degajează.
Performanța începe partea a doua, împotriva unui vânt ușor.
Pauză, 0-0. 1-1 la șuturi pe poartă, 1-2 la șuturi la poartă, 4-4 la cornere, 3-0 la offside-uri și 6-8 la faulturi. Plus o accidentare, la glezna piciorului drept, la George Negură, înlocuit. Șchiopătează, dus pe după umăr.
Mama Mia are la rândul ei accidentați, pe Ardelean și Ștrango, în vreme ce Telescu și Negruț sunt suspendați. Dar și dintre cei înscriși pe foaia de joc între rezerve nu toți sunt în plenitudinea forțelor. De fapt, doar 5 rezerve pentru Mama Mia.
Vântul s-a domolit, avantaj Mama Mia…
Minutul 42. Szekely Szabolcs intră la oaspeți, la o accidentare. Primă înlocuire: pentru Negură.
37. La al șaptelea fault al oaspeților, la mijlocul terenului pe stânga, Buda a primit cartonaș galben. Tragere de tricou din spate.
36. Atac mai prelungit al Performanței, pe dreapta, dar centrarea lui Paul Rodean de pe linia de fund, așezare înapoi, e ”agățată” de roșii.
33. Mama Mia, surprinsă și a treia oară în ofsaid, pe dreapta.
31. Dan Silaghi-Perju, șut pe lângă poartă, spre colțul lung, de la 12 metri lateral dreapta.
29. Motreanu, foarte lungă aruncare de la margine. Remarcabil.
27. Cartonașe galbene lui Perju-Silaghi, vehement contestat de pe margine de Cosmin Stan, respectiv fundașului central Potopea. Fază la centrul terenului.
24. O rară șarjă a gazdelor, purtată de Bîrză, singuratic, pe dreapta, scoțând totuși un corner. 4-4 la acest capitol.
Dar e 3-4 la cornere, cu încă unul pentru Performanța de pe stânga, reluat cu capul tot de Potopea.
22. Drept pe poartă al șeptarului Fetița, prinzând de două ori gazonul. N-a fost prea tare dar de la distanță, circa 32 de metri, așa că Alin Culda reține destul de lesne. 1-1 la șuturi pe poartă…
Momentan, scor convenabil și liderului ASU Politehnica.
Performanța deține din nou mai mult posesia. Mama Mia se apără și caută mingile lungi spre Bîrză.
Timpul este plăcut, însorit și mai călduros decât ieri, dar vântul le mai joacă festa sportivilor.
18. Două cornere pentru oaspeți, de pe stânga iar apoi de pe dreapta.
Oaspeții au început ca poziționare cu R. Bodea – Rodean, O. Turuș, Potopea, Cornea – Negură (43, S. Szekely) – Fetița (63, R. Moga), Oniche, Buda (70, Weiner) – David (90, Circov), S. Turuș; rezerve Al. Lazăr, Cl. Oara, B. Bărculeț.
Niță, ”timbru” în prima parte la nouarul David.
Gazda Mama Mia, ca poziționare, cu 13. Alin Culda – 19. Radu Motreanu, 25. Petrișor Jichici, 2. Andrei Mărginean, 10. Bogdan Centea – 7. Patrick Niță – 5. Marco Muscă, 35. Vasile Luță 4. Denis Băban, 11. Dan Silaghi-Perju – cpt. – 9. Ioan-Dacian Bîrză.
15. Potopea luftează în corner o centrare a lui Bîrză din fuleu, de pe stânga, efectuată cu… dreptul. Cornerul, fără rezultat.
12. Totuși, Perju-Silaghi execută bine pe colțul scurt, jos, portarul scăpând balonul în corner. A fost primul șut pe poartă al meciului.
Mama Mia, în prima parte împotriva vântului, ceea ce s-a remarcat și la o degajare a portarului, dusă de curenți.
Gazdele, lovitură liberă de la 28 de metri, puțin dreapta. Faultat, Bîrză, vârful împins al timișenilor.
Mama Mia are 2 jucători suspendați, printre care și fundașul căpitan Laurențiu Telescu, precum și o pleiadă de indisponibilități: accidentați.
Primele aproape 10 minute, cu oaspeții constant în ofensivă, atac după atac. Și un al doilea corner al Performanței, tot de pe stânga.
7. Din cornerul de pe stânga, treiarul Potopea trimite cu capul de la colțul lung, 8 metri, peste vinclu.
6. Luță salvează din careul mic, din fața porții goale, la încercarea lui Negură de a împinge mingea în plasă.
5. Decarul Silviu Turuș execută o lovitură liberă de la 25 metri în zid iar în continuare Negură șutează foarte mult alături.
Portarul Bodea boxează în jos la corner și faza se stinge după o recentrare scurtă a gazdelor. Ulterior, și un ofsaid, surprinși fiind amfitrionii.
Minutul 3. Lovitură liberă Mama Mia, de la 25 metri lateral dreapta, respinsă în corner de pe colțul scurt.
Momentan, 1-1 la… faulturi. Acordate de fratele lui Kovacs Istvan, centralul prim-divizionar.
Începe Mama Mia, la ora exactă, atacând în repriza I spre șosea. Gazdele, în roșu. Oaspeții, în galben-albastru.
Echipele…
Mama Mia: 13. Alin Culda / 2. Andrei Mărginean, 4. Denis Băban, 5. Marco Muscă, 7. Patrick Niță, 9. Ioan-Dacian Bîrză, 10. Bogdan Centea, 11. Dan Silaghi-Perju – cpt., 19. Radu Motreanu, 25. Petrișor Jichici, 35. Vasile Luță.
Rezerve: 12. Robert Miklos – 17. Ovidiu Ștefănescu, 89, Flavius Cioancă, 94. Cristi Tăbăcaru, 96. Ovidiu Filip.
S-a efectuat constatarea și a reieșit că dimensiunile sunt regulamentare. La ambele porți. Un diriguitor al Performanței măsurase dar e evident că a făcut-o eronat. Centralul și observatorul au măsurat: 7,32 și 2,44. ”Sunt de 10 ani aici și știu că porțile sunt regulamentare”, a explicat Elti Neagoe, din partea gazdelor. Multă agitație pentru nimic.
Este 16,38 și oficialii partidei purced la măsurarea porților.
Oaspeții au întocmit o contestație în privința dimensiunilor porții de joc: ”Contestă terenul neregulamentar deoarece porțile sunt mai mici decât prevede regulamentul, 7,32 metri și 2,44 metri, lungime și înălțime”. Semnat de delegatul grupării oaspete.
Cum ASU Poli a învins aseară pe FC Hunedoara, bănăţenii s-au distanţat la 5 puncte în ierarhie, iar nou-promovata poate urca pe locul secund, dacă învinge în această rundă, la numai două puncte de lider.
Performanţa Ighiu este singura echipă din judeţ ce joacă de două ori în această săptămână, descindere în Banat, urmată sâmbătă de o partidă pe „Cetate” cu Măgura Cisnădie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Liga 4, etapa a 11-a: La Șugag, duel între tată și fiu în familia Morar! Ionuț Henegar (Limbenii) – gol la 15 ani, Viitorul Sântimbru a urcat pe locul secund!
Liga 4, etapa a 11-a: La Șugag, duel între tată și fiu în familia Morar! Ionuț Henegar (Limbenii) – gol la 15 ani, Viitorul Sântimbru a urcat pe locul secund! *Performanța Ighiu – CS Zlatna 3-1 (0-0). Al cincilea insucces consecutiv pentru zlătneni, dublă Raica la gazde; *Hidro Mecanica Șugag – Limbenii Limba 6-2 (2-1). […]
Secțiune Articole Similare
-
Ştirea zileiacum 3 zile
Ziarul „Unirea” din Alba Iulia angajează REDACTORI pentru ediția online. Cerințe și responsabilități
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de HALLOWEEN 2024. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN
-
Ştirea zileiacum 15 ore
La 2 noiembrie 1784: Izbucnea marea răscoală țărănească din Transilvania condusă de Horea, Cloșca și Crișan, cea mai importantă ridicare la luptă a populației românești din Evul Mediu
-
Sportacum o zi
Metalurgistul Cugir – Avântul Reghin 1-1 (1-0) | „Roș-albaștrii”, remiză cu gust de eșec!
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Halloween în limba engleză. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
29 octombrie, Ziua Internațională a Internetului. România a intrat în era internetului în 1999