Viitorul Șelimbăr – Unirea Alba Iulia 2-1 (2-1) | “Alb-negrii”, pas cu stângul în fața unei nou promovate
Unirea Alba Iulia a pierdut primul meci din actuala stagiune, la Cisnădie, 1-2 (1-2) cu nou-promovata Viitorul Șelimbăr, o echipă ce va avea un cuvânt greu de spus în acest sezon, după o campanie impresionantă de transferuri.
Al. Neacșa, jucător proaspăt transferat de gruparea sibiană, a fost eroul amfitrionilor, punctând în două rânduri în minutele 16 și 37. Al. Giurgiu a redus ecartul în minutul 40, însă nu a fost suficient pentru a întoarce rezultatul. S-a jucat pe contre până la finală, însă punctele au rămas în contul formației din Sibiu, ce a debutat în eșalonul terț cu o victorie.
*1-0, MIN. 16: NEACȘA, scăpat în dreapta, deschide scorul cu un șut în diagonală
*2-0, MIN. 37: NEACȘA a realizat dubla, cu un șut de la 18 metri
*2-1, MIN. 40: Al. GIURGIU a redus ecartul după o lovitură de colț, cu o reluare din apropiere
*Mihai Manea: „Am pierdut meciul în prima repriză”
„Am debutat din păcate cu stângul, un meci echilibrat, pe care l-am pierdut în prima repriză, când au fost multe greșeli individuale și de poziționare. Unii jucători nu au înțeles că la fotbal trebuie să și alergi și să și muncești. Am echilibrat în actul secund dar pentru a câștiga puncte trebuie să și marcăm. Sunt încrezător, echipa are potențial, dar trebuie să înțelegem că fără muncă și fără să ascultăm ce ni se transmite, nu o să facem niciodată nimic„, a spus Mihai Manea.
Prima ocazie a jocului a fost semnată de Curtean (13) – șut peste transversală din careu. După deschiderea scorului, o altă oportunitate este aceea a lui Stanciu (24) – faza la care a respins Angeru. Petresc (38) a avut un șut de la 16 metri, mingea deviată trecând puțin alături.
După pauză, portarul Băilă (59) l-a blocat pe Frăsineanu în lateral, iar Angeru (69) a reținut lovitura liberă executată de Neacșa. Același Neacșa (79) a tras, dar a prins portarul. Angeru a avut o intervenție de zile mari, blocându-l pe Morariu (80) – scăpat singur!
Este o deplasare extrem de dificilă pentru formația “alb-negrilor”, oponentă fiind gruparea sibiană ce are ambiții mari după o campanie impozantă de achiziții, cu nume precum Curtean, Cârstean, Neacșa sau Chindriș.
Vizitatorii au întregul efectiv la dispoziție, fără probleme medicale, înregimentând 9 jucători în această perioadă, în acest meci debutând I. Neag.
Viitorul Șelimbăr: Băilă – Musea, Hodea, Natea, D. Groza, Chindriș, Gh. Morariu, A. Stanciu, Curtean, Al. Neacșa, Fotescu; rezerve Matenciuc, Topor, Tegbo, Giura, A. Câmpean, Cîrstean, Doda. Antrenor Ioan Luca.
Unirea: Angeru – Guț, I. Neag, Mardare (85, An. David), Al. Giurgiu, Frăsineanu, Selegea (71, F. Morar), Petresc, Tat (38, Bârdea), Fetița, Mateș; rezerve Sporea, Zsigmond, Ad. Matei, Mazilu. Antrenor Mihai Manea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: LPS Sebeș, dublă victorie, în derby „de Alba”, cu CSM Unirea Alba Iulia | La Under 19, cadou pentru antrenorul Doru Oancea
LPS Sebeș, dublă victorie, în derby „de Alba”, cu CSM Unirea Alba Iulia! La Under 19, cadou pentru antrenorul Doru Oancea Duelul dintre LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, derby-ul „de Alba” contând pentru etapa 22 a Seriei 8 din campionatele Under 19 și Under 17 organizate de FRF, a revenit gazdelor, care s-au […]
CSM Unirea Alba Iulia, remiză la Bistrița, în derby-ul play-out-ului la fotbal feminin | Claudia Bistrian, reușită de senzație, de la 40 de metri
CSM Unirea Alba Iulia, remiză la Bistrița, scor 1-1 (0-0), în derby-ul play-out-ului SuperLigii la fotbal feminin | Claudia Bistrian, reușită de senzație, de la 40 de metri CSM Unirea Alba Iulia a remizat în deplasare cu Gloria Bistrița, scor 1-1 (0-0), în derby-ul primrlor două clasate din play-out-ul SuperLigii feminine de fotbal. Citește și: FOTO: […]
VIDEO | Alex Pelici după Minaur Baia Mare – CSM Unirea Alba Iulia 1-1: „Trebuia să intrăm cu 0-0 la pauză, pentru că a fost un joc urât în prima repriză”
Alex Pelici după Minaur Baia Mare – CSM Unirea Alba Iulia 1-1: „Trebuia să intrăm cu 0-0 la pauză, pentru că a fost un joc urât în prima repriză” „Trebuia să intrăm cu 0-0 la pauză, pentru că a fost un joc urât în prima repriză. Golul acela (n.a marcat de Fetița) a căzut pe […]