LISTA| Cele cinci centre de sacrificare a mieilor din județul Alba, cu ocazia Sărbătorilor Pascale 2021. Precizări din partea DSVSA
Mieii vii proveniţi din exploataţiile crescătorilor de animale pot fi sacrificaţi în abatoarele autorizate sanitar veterinar din judeţ, potrivit unui comunicat DSVSA Alba.
În conformitate cu Nota de serviciu nr. 25487/15.03.2021, emisă de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, referitoare la organizarea controalelor oficiale şi intensificarea măsurilor care trebuie dispuse pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale 2021, decizia din partea DSVSA judeţeană privind organizarea şi amenajarea locurilor speciale pentru sacrificarea mieilor se va realiza numai în cazul în care există solicitări scrise din partea unor primarii/prefectura, în baza unei analize detaliate în ceea ce privește capacitatea de sacrificare a abatoarelor din judeţ şi oportunitatea amenajării acestor locuri speciale, numai în cazul în care este absolut necesar şi situaţia o impune ținând cont de următoarele aspecte:
– Distanţele mari faţă de abatoarele autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare unde se pot sacrifica ovine;
– Numărul mare de miei destinaţi sacrificării în această perioadă, care trebuie să fie peste capacitatea de sacrificare proiectată a abatoarelor autorizate sanitar veterinar din vecinătate;
– Având în vedere situaţia epidemiologică la nivel naţional în direcţia pestei porcine africane (PPA) se vor respecta cu stricteţe condiţiile de biosecuritate privind mişcarea animalelor, inclusiv a mieilor;
– Întrucât la nivelul judeţului Alba există focare active de pestă porcină africană, atât la porcii mistreţi cât şi la porcii domestici, conform Notei de serviciu amintite, este interzisă amenajarea locurilor speciale pentru sacrificarea mieilor în zonele în care au fost impuse restricţii din motive de sănătatea animalelor;
– Carnea de miel rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile/locurile amenajate temporar va fi obţinută numai la cererea directă a consumatorului final şi nu poate fi livrată catre alte unităţi din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar veterinar (măcelării, supermarketuri, boxe special amenajate pentru comercializarea cărnii).
Mieii vii proveniţi din exploataţiile crescătorilor de animale pot fi sacrificaţi în abatoarele autorizate sanitar veterinar din judeţ, respectiv SC Transeuro SRL Ighiu, SC Ovin Prest Carn SRL Mesentea, SC Montana Popa SRL Blaj, SC Luca Prodcarn SRL Miraslău şi Asociaţia Crescătorilor de Animale Cugir unde se asigură control sanitar veterinar şi condiţii adecvate, în conformitate cu prevederile Reg. (CE) nr. 852/ 2004 privind cerinţele generale de igienă pentru alimente şi Reg. (CE) nr. 853/2004 privind bunăstarea animalelor .
În contextul actual privind evoluţia pandemiei de COVID-19 la nivelul judeţului Alba, unde rata de incidenţă cumulată este într-o continuă creştere, din cauza faptului că există posibilitatea formării de aglomerări de persoane în cazul organizării de locuri speciale pentru sacrificarea mieilor, după consultarea cu Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Alba şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al Judeţului Alba, agreăm punctul de vedere al acestor instituţii care consideră că este oportun ca în această perioadă sacrificarea mieilor să se realizeze doar în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar, destinate exclusiv acestui scop.
Menţionăm faptul că până în anul 2019, când situaţia epidemiologică a permis acest fapt, s-a aprobat amenajarea unui număr de 8 spaţii temporare pentru sacrificarea mieilor la solicitarea primăriilor din diferite localităţi din judeţul Alba.
Vă asigurăm că în viitor, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice privind sănătatea publică şi sănătatea animalelor, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba, o să acorde tot sprijinul, în limita prevederilor legale, în evaluarea şi aprobarea de spaţii temporare pentru sacrificarea mieilor.
În această perioadă carnea de miel care provine din abatoare autorizate, după efectuarea controlului sanitar veterinar, poate fi comercializată prin unităţi de vânzare cu amănuntul, înregistrate sanitar veterinar de genul măcelării, supermarketuri, inclusiv în boxele specifice pentru comercializarea cărnii de miel din halele agroalimentare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Sophie Dahinten, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană: ,,Orice limbă învățată este ca o fereastră spre o nouă cultură”
Sophie Dahinten, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană: ,,Orice limbă învățată este ca o fereastră spre o nouă cultură” Eleva Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, Sophie Dahinten, va reprezenta județul Alba la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană modernă, care se va […]
INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătac: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați
INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătar: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați Pompierii din Blaj intervin, miercuri, 18 martie 2026, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Spătac, flăcările afectând o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați. Potrivit ISU Alba, stația de pompieri Blaj intervine […]
FOTO | Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate
Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate Investițiile și lucrările de întreținere în infrastructura rutieră din județul Alba continuă în această perioadă, vizate fiind podul de pe DJ 107 din localitatea Colibi, DJ 762 și Transapuseana. Potrivit vicepreședintelui Consiliului […]