Ştirea zilei

Lista candidaților PDL la europarlamentare: primele locuri sunt ocupate de Stolojan, Macovei, Ungureanu și Marinescu

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

*Sorin Bumb: candidații din Regiunea Centru se vor afla pe locurile 7, 13 și probabil 24

Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu şi Marian Jean Marinescu ocupă primele locuri pe lista PDL pentru alegerile europarlamentare, a anunţat luni preşedintele PDL, Vasile Blaga, după şedinţa Colegiului Director al partidului.

Potrivit vicepreședintelui PDL Alba, locurile pe listă au fost repartizate pe regiuni iar Regiunii Centru îi revin locurile 7, 13 și probabil 24. Candidații propuși de organizația județeană sunt Dorin Nistor, consilier local PDL la Sebeş, Sorin Bumb și Radu Roşianu, preşedintele PDL Cugir. Locurile pe care aceștia le vor ocupa pe listă vor fi anunțate în această săptămână de Mircea Hava.

Vasile Blaga a spus că până la poziţia a zecea mai sunt unele discuţii, preşedintele PDL fiind mandatat de Colegiul Director să discute cu reprezentanţii organizaţiilor regionale ale partidului.

În proporţie de 99%, este finalizată astăzi lista, urmând a fi doar numele trecute, pentru că noi avem o procedură pe care am votat-o, cele patru seturi de criterii în care performanţa electorală e pe primul loc a judeţelor şi regiunilor respective„, a adăugat Vasile Blaga citat de mediafax.ro

Potrivit lui Vasile Blaga, Colegiul Director al partidului a votat cu doar o abţinere lista partidului pentru europarlamentare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE FOTO | Alertă în Alba: Doi băieți de 11 și 12 ani, din Bucerdea Grânoasă, căutați de polițiști după ce au dispărut

Bogdan Ilea

Publicat

în

Alertă în Alba: Doi băieți de 11 și 12 ani, din Bucerdea Grânoasă, căutați de polițiști după ce au dispărut Doi minori din Bucerdea Grânoasă sunt căutați de polițiști, după ce dispariția lor a fost reclamată de familie în 8 și 9 martie 2026. Băieții, în vârstă de 11 și 12 ani, ar fi fost […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Tentativă de SINUCIDERE, împiedicată la Alba Iulia: Doi polițiști au ajutat un bărbat care intenționa să își ia viața

Ioana Oprean

Publicat

în

Tentativă de SINUCIDERE, împiedicată la Alba Iulia: Doi polițiști au ajutat un bărbat care intenționa să își ia viața O tentativă de sinucidere a fost împiedicată la Alba Iulia. Un polițist și o tânără colegă de la Centrul Operațional Județean au ajutat un bărbat care intenționa să își ia viața. Cristina și Robert, astăzi, au dat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Un tânăr pianist din Alba impresionează elita muzicii europene: Felix Constantinescu, premiat la Concursul Internațional Brentwood din Marea Britanie

Ioana Oprean

Publicat

în

Un tânăr pianist din Alba impresionează elita muzicii europene: Felix Constantinescu, premiat la Concursul Internațional Brentwood din Marea Britanie Un nou succes pentru Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia și pentru școala românească de muzică: Felix Constantinescu, elev al clasei de pian coordonate de prof. Cecilia Simion, a obținut Premiul III la Concursul […]

Citește mai mult