Lista alimentelor subvenționate ar putea fi extinsă. Sunt vizate fructele și legumele de sezon, dar și alimentele care se consumă de Sărbători
Lista alimentelor subvenționate ar putea fi extinsă. Sunt vizate fructele și legumele de sezon, dar și alimentele care se consumă de Sărbători
Ministrul Florin Barbu a organizat întâlniri de lucru cu reprezentanții procesatorilor și comercianților pentru a discuta despre prelungirea plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază, precum și despre extinderea gamei de produse care vor fi supuse unui adaos comercial limitat în lanțul de procesare-distribuție-comercializare, demers anunțat printr-un comunicat emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Ministrul și-a exprimat dorința de a continua această măsură care a avut rezultatele dorite, și anume reducerea creșterii prețurilor la produsele alimentare. Astfel, s-a convenit cu procesatorii și comercianții să prelungească această măsură pentru încă trei luni, până la sfârșitul lunii ianuarie 2024, luând în considerare și perioada sărbătorilor de iarnă. În același timp, s-a convenit să se extindă lista de produse care vor fi supuse unui adaos comercial limitat. Această listă va include alimente utilizate de către români pentru a pregăti mesele de sărbători și nu numai, precum orezul, bulionul, margarina, smântâna, drojdia, cozonacul, varza murată și usturoiul, conform declarațiilor ministrului Agriculturii.
Propunerile formulate de ministrul Barbu au fost acceptate de către procesatori și comercianți, urmând să fie integrate într-un proiect de act normativ care va parcurge etapele de legiferare, inclusiv punerea în dezbatere publică, obținerea avizelor și adoptarea finală.
Astfel, un cozonac care astăzi costă 40 de lei ar putea să fie redus în preț cu 5 lei. Dimensiunea reducerii de preț va varia în funcție de adaosul comercial practicat de procesatori și de comercianți.
În lista produselor susceptibile de a beneficia de subvenționare ar putea intra și unele tipuri de brânzeturi și mușchiuleț de porc, precum și orezul și varza, care sunt folosite pentru a pregăti sarmale. De asemenea, ar putea fi limitat adaosul comercial pentru produse precum cârnații sau usturoiul. Conform unor surse, oficialii guvernamentali se concentrează în special asupra produselor consumate în timpul sărbătorilor de Crăciun, scrie TVR.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
BNR lansează o reproducere din argint după moneda de 5 lei emisă în anul 1880 Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 16 martie 2026, o reproducere din argint după moneda de 5 lei emisă în anul 1880 din Seria ”Monedele României” – Reproducere monedă cu valoare nominală de […]
VIDEO | Autostrada Sibiu-Făgăraș: 500 de oameni și 150 de utilaje grele pe lotul 3. „Va consolida dezvoltarea economică a Transilvaniei”
Autostrada Sibiu-Făgăraș: 500 de oameni și 150 de utilaje grele pe lotul 3. „Va consolida dezvoltarea economică a Transilvaniei” Pe Lotul 3 al autostrăzii A13 Sibiu Făgăraș progresul fizic a depășit pragul de 30%, a anunțat, sâmbătă, 14 martie 2026, Cristian Pistol, director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). „Pe tronsonul […]
VIDEO | Peste 1.100 de cazuri de evaziune fiscală, cu prejudicii de peste 250 de milioane de lei, în România, de la începutul anului 2026
Peste 1.100 de cazuri de evaziune fiscală, cu prejudicii de peste 250 de milioane de lei, în România, de la începutul anului 2026 Peste 1.100 de infracțiuni de evaziune fiscală, cu o valoare a măsurilor asigurătorii și a prejudiciilor recuperate de peste 250 de milioane de lei, au fost constatate de polițiști, la nivel național, […]
