Limpede ca cristalul
Foarte mare supărare emana toată fiinţa lui Marko Bela ieri după amiaza la conferinţa de presă provocată de decizia Curţii Constituţionale prin care asumarea răspunderii guvernului pe Legea Educaţiei Naţionale era declarată neconstituţională. Deşi CCR nu a dat motivarea deciziei încă, apele politicii româneşti s-au învolburat şi mai abitir. Şedinţă la guvern miercuri seara târziu, o nouă discuţie, tot la guvern între Traian Băsescu, Emil Boc şi Marko Bela ieri pe la prânzişor… urmată de conferinţa de presă supărată de care vorbeam mai sus. Nu-s astea semne că „nu-i pace sub măslini?” Chiar dacă şeful UDMR s-a străduit să arate că ei sunt supăraţi aşa, la modul democratic, pentru binele întregului popor român, pentru că nu se face reforma şi nu doar din pricina prevederilor favorabile maghiarilor care sunt puse în pericol de dezbaterea parlamentară, însăşi derularea evenimentelor îl contrazice. Dacă sunt atât de detaşaţi de ce au mutat maghiarii reuniunea Consiliului Permanent al UDMR de luni, 8 noiembrie pentru sâmbătă, 6 noiembrie? Sigur că acesta este şi un semn al presiunii mari la care se află acum Coaliţia de guvernare. „Coaliţia nu funcţionează aşa cum ar trebui. Ori reuşim să o facem să funcţioneze, ori…” a declarat Marko Bela explicând desele şi neprogramatele întâlniri tripartite la vârf. Împreună cu Traian Băsescu şi Emil Boc au căutat soluţii dar se pare că deocamdată nu le-au prea găsit. Important este că degetul acuzator al UDMR se îndreaptă spre partenerii de guvernare care fie i-au amăgit pentru a vota împotriva moţiunii şi pentru a menţine guvernul Boc până la începutul anului viitor, fie pur şi simplu nu au fost capabili să prevadă că CCR nu va da (motivele contează doar pentru acumularea de informaţii în vederea luptelor viitoare) o decizie favorabilă guvernului. Sare pe rana udemeriştilor a pus şi reacţia involuntară, sinceră a lui Mihail Hărdău, preşedintele Comisiei de educaţie din Senat care „în mod iresponsabil sărbătoreşte alături de membrii Opoziţiei”. Liderul UDMR a pus sub semnul întrebării prezenţa UDMR în Coaliţie.
Dar de ce nu s-or fi supărat Marko Bela şi ai lui când a luat Coaliţia acele decizii atât de impopulare? Şi bugetarii, şi pensionarii maghiari sunt afectaţi de ele. De ce nu a ameninţat atunci cu părăsirea Coaliţiei? Păi pentru că avea speranţa îndulcirii hapului, cu adoptarea prevederilor atât de pozitiv discriminatoare în favoarea minorităţilor din Legea Educaţiei. Ele sunt o cerinţă atât de veche a UDMR… Atât de veche ca UDMR-ul însuşi chiar dacă nu întotdeauna au fost exprimate atât de limpede. Supărarea de ieri a lui Marko Bela este în firescul sentimentelor omeneşti. Cum să nu fie supărat? Niciodată în cele două decenii de când luptă pentru erodarea cât mai puternică a efectelor prevederilor Tratatului de la Trianon, UDMR nu s-a aflat atât de aproape de reuşită. Aproape că simţea gustul victoriei. Al victoriei asupra politicienilor români şi al victoriei asupra facţiunii politicienilor maghiari extremişti. Şi uite cum CCR nu le-a luat victoria de sub nas, pentru că lucrurile nu s-au tranşat încă, dar oricum a îndepărtat-o. Spun asta pentru că acelaşi Marko Bela a arătat ca posibilă soluţie garanţia de funcţionare ireproşabilă a grupurilor parlamentare ale PDL, mai ales la Senat unde majoritatea „numărată bob cu bob” există dar nu se manifestă.
Cine se mai îndoia că Legea Educaţiei în varianta asumată de guvern este o lege a maghiarizării are acum dovada. Şi astăzi vom discuta pe marginea Legii Educaţiei fără a atinge prevederile ei. Dar abia mâine vom desluşi care este direcţia UDMR. Eu nu cred că va pleca de la guvernare.
Anca DINICĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum 2 zile
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci