Limbariţă sau tăcere?
A trecut o săptămână de când citim, auzim, vedem mesajele electorale ale luptătorilor intraţi în ringul alegerilor locale. Ne-am putut face o oarecare părere. Nu prea bună, pentru că, din cele mai multe, lipseşte inspiraţia. Până acum cel puţin am avut parte de o campanie liniştită, deci ternă, care nu a declanşat nicio dezbatere serioasă a problemelor comunităţilor. Candidaţii s-au mai „ciupit” prin presă, dar n-au reuşit să creeze în rândul alegătorilor pasiunile pe care, cei care am trăit şi campaniile electorale trecute, le-am încercat. Nu cred că lehamitea alegătorilor faţă de clasa politică este chiar atât de mare încât să fie singura explicaţie pentru apatie. Nu acum când avem în faţă alegerile locale. Acum ar trebui să avem parte de ceva mai multă vioiciune din partea tuturor pentru că se cunosc candidaţii, nu sunt persoane pe care alegătorul să nu le fi întâlnit măcar o dată în viaţă, iar despre problemele comunităţii în care trăieşte, fiecare are o părere. Cel puţin în afara campaniei electorale este plin de sfătuitori, toţi îşi dau că părerea. Mă aşteptam ca aceste opinii să fi fost colectate de politicieni şi să fie folosite întru colectarea cât mai multor voturi. Ei bine, nu! Tăcere totală. În schimb o limbariţă obositoare despre false probleme sau probleme deja rezolvate sau în curs de rezolvare.
Însă problemele de comunicare ale politicienilor, indiferent din ce partid fac parte, sunt vechi. Unii au limbariţă, alţii tac prea adânc. Ambele situaţii sunt la fel de „productive” şi pentru ei dar şi pentru românul de rând. Guvernul Boc şi Partidul Democrat Liberal au suferit de prea multă tăcere. Nu au avut comunicatori care să fie în stare să explice măsurile impopulare luate, să explice de ce a fost necesar acordul cu Fondul Monetar Internaţional, de ce atâtea asumări de răspundere, ce demersuri s-au făcut pentru rezolvarea unor probleme cum sunt admiterea României în spaţiul Schengen, care este situaţia exactă cu absorbţia fondurilor europene, mai exact de ce anume stăm atât de prost… Atunci când au comunicat totuşi, rar, prestaţia a fost fie neconvingătoare, fie arogantă, ambele atitudini contribuind la creşterea distanţei dintre ei şi electorat, o creştere a distanţei evidenţiată clar în scăderea din sondajele de opinie.
Prin contrast noul premier Victor Ponta aproape că nu se mai opreşte din vorbit. Despre orice la orice oră. Domnia sa are păreri în legătură cu orice şi dacă e să stai să-l asculţi are şi soluţii. A trecut prea puţin timp de când a fost instalat la Palatul Victoria, dar impresia este că ar trebui să fie puţin mai rezervat în declaraţiile publice. Domnia sa trebuie să înţeleagă, şi încă repede, că nu mai este liderul unui partid aflat în Opoziţie, situaţie care i-ar permite să fie cât de limbut, ci primul ministru al unei ţări cu o economie în dificultate, poziţie care cere foarte multă responsabilitate în acţiuni, dar şi în declaraţii.
Anca DINICĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 14 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 19 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 6 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor