Liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, după izbucnirea crizei politice din România: PSD-ul își mai amintește din când în când că nu e singur la guvernare
Liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, a spus, vineri, că președintele României ”dă tot mai des cu bâta în baltă”, iar problema ”nu este că se stropește dânsul”, ci că ”ne stropește și pe noi”, reacția venind după ce Klaus Iohannis i-a cerut premierului demisia. În condițiile în care Opoziția pregătește o moțiune de cenzură, Ioan Lazăr a subliniat că PSD își mai amintește din când în când că nu e singur la guvernare.
”Iohannis dă tot mai des cu bâta în baltă. Problema nu este că se stropește dânsul, problema e că ne stropește și pe noi, ca cetățeni și ca țară. Referitor la cererea președintelui de demisie a prim-ministrului, el poate să o ceară la fel ca orice cetățean, ca simplu cetățean. Doar parlamentul sau primul ministru hotărăsc acest lucru”, a spus Ioan Lazăr, vineri, contactat de ziarulunirea.ro și solicitat să comenteze criza politică din România.
De asemenea, liderul ALDE Alba a spus că a văzut că PNL a ”sărit în ajutorul președintelui”, precizând că moțiunea de cenzură este constituțională, ”este dreptul lor să o depună”, însă ”nu este benefică”.
”Nici criticile susținute la adresa Guvernului nu sunt benefice dar, spun eu, PSD-ul își mai amintește din când în când că nu e singur la guvernare. Și Iohannis își amintește din când în când că are nevoie de susținerea unui partid politic”, a spus Ioan Lazăr.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut public demisia premierului Dăncilă, după ce a anunţat că îi retrage încrederea pentru că nu face faţă poziţiei de prim-ministru şi transformă Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România.
Vineri dimineaţa, premierul Viorica Dăncilă l-a înştiinţat pe Klaus Iohannis că nu mai merge la întâlnirea programată de la Palatul Cotroceni pe tema situaţiei tensionate dintre BNR şi Guvern, preşedintele fiind anunţat prin cabinetul său.
Conflictul dintre cei doi demnitari vine însă pe fondul tensiunilor privind gestionarea politicii externe a României, în contextul vizitei premierului în Israel „fără mandat” şi a deciziei unilaterale a Executivului de a începe demersurile pentru mutarea ambasadei României în Ierusalim.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”
Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]