Rămâi conectat

Ştirea zilei

Licitaţia de peste 35 de milioane de euro pentru delegarea serviciului de transport călători la Alba Iulia şi în opt comune, reluată de către autorități

Ziarul Unirea

Publicat

în

Licitaţia cu valoare estimată de peste 35 de milioane de euro, privind concesionarea serviciului public de trabnsport călători din Alba Iulia şi opt comune apropiate, a fost reluată. La prima ”strigare” nu s-a prezentat niciun ofertant.

Sărbătoarea Muzicii 2025

Licitaţia publică a fost reluată în 27 noiembrie 2019, iar ofertele pot fi depuse până în 30 decembrie. Procedura este derulată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Alba Iulia – Transport Local (AIDA-TL), structură care reuneşte cele opt administraţii locale, care au decis să concesioneze în favoarea acesteia serviciul public de transport călători. Actualul contract încheiat în 2012 între asociaţie şi Societatea de Transport Public Local (STP) Alba expiră în septembrie 2020, după o prelungire de maximum 2 ani aprobată în septembrie 2018.

Serviciul public de transport călători este subvenţionat, anual, de către Primăria Alba Iulia şi administraţiile din cele şapte comune cu o sumă totală de aproape 25 de milioane de lei (peste 5 milioane de euro). Valoarea estimată a contractului de delegare a gestiunii, vizat de licitaţie, este de 169.484.328 de lei fără TVA (echivalentul a 35,3 milioane de euro) şi va avea o durată de 6 ani.

Una dintre condiţiile specifice menţionate în caietul de sarcini este ca operatorul/operatorii de transport public ce se vor înscrie la licitaţie ”să dispună (în proprietate sau în sistem de leasing operaţional sau financiar) de minim 83 de autobuze urbane (75 active, 7 rezerve + 1 Double Decker Top-Open – n.r. autobuz supraetajat decapotabil) – categoria autobuz M2 sau M3 din care cel puţin un autobuz Double Decker Top-Open. Cele 7 autobuze cu destinaţia rezerve vor avea obligatoriu capacitatea de transport de minim 70 de locuri fiecare (pe scaune şi în picioare).

În caietul de sarcini se mai prevede că procentul maxim admis de autovehicule cu vechimea mai mare de 10 ani este obligatoriu să nu depăşească 30% din totalul mijloacelor de transport. Cele 75 de autobuze + 7 rezerve trebuie să deservească 43 de linii de transport local pe raza localităţilor membre AIDA – Transport Local. 18 autobuze vor circula pe rutele din municipiul Alba Iulia unde se efectuează peste 60% din numărul total de curse.

La rândul lor, cele 18 autobuze trebuie să îndeplinească o serie de condiţii specifice: capacitate de cel puţin 70 de locuri (pe scaune şi în picioare); lungime maximă – 10,55 metri; EURO4; podea integral coborâtă pe toată suprafaţa disponibilă pasagerilor şi sistem de îngenunchiere la bordură; sistem de supraveghere video de către conducătorul auto a accesului călătorilor la uşile 2 şi 3; panouri cu afişaj grafic LCD; transmisie automată; climatizare. De asemenea, operatorii ce au pretenţii să preia acest serviciu trebuie să dispună de 83 de şoferi disponibili şi să aibă autobuzele înmatriculate în Alba sau să se angajeze că le vor înmatricula în judeţ în cazul în care provin din alte judeţe/ţări.

Criteriul de atribuire este ”cel mai bun raport calitate – preţ”. Operatorului îi vor fi plătite lunar sume cu titlu de compensaţie de către unităţile administrativ-teritoriale pe raza cărora efectuează serviciul de transport (Alba Iulia, Ciugud, Sântimbru, Mihalţ, Galda, Cricău, Ighiu, Întregalde, Mihalţ), sume ce vor fi aprobate prin hotărâri de consiliu. De celaltă parte, în schimbul dreptului şi obligaţiei de exploatare a infrastructurii de transport, Operatorul se obligă să plătească redevenţă Entităţii Contractante calculată anual ca 2% din veniturile realizate din activitatea obligaţiei de serviciu public local din care se scade subvenţia încasată.

Prin caietul de sarcini, operatorului ce va fi declarat câştigător i se impune, ca pe perioada derulării contractului, să facă o serie de investiţii numite ”minime obligatorii”, respectiv: – Reamenajarea terminalului pentru autobuze din zona Gării CFR a municipiului Alba Iulia cu mobilier urban, panou publicitar şi panouri pentru informare dinamică a timpilor de plecare în cursă a mijloacelor de transport în comun; – Amenajarea în unităţile administrativ-teritoriale membre ale AIDA-TL a cel puţin 24 de staţii de autobuz cu mobilier urban, echipate cu panouri pentru informarea dinamică a timpilor de sosire a mijloacelor de transport în comun; – Afişarea în staţiile de transport public de pe traseele AIDA-TL a hărţii schematice şi a programului de transport; – Crearea unei aplicaţii disponibile care să asigure în română şi engleză informaţii disponibile pe site, inclusiv să asigure posibilitatea plăţii biletului prin intermediul aplicaţiei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Avocatul Ovidiu Jidveian, reținut și depus în Penitenciarul Aiud: A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare în dosarul țepei imobiliare Parc Residence Alpha Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Avocatul Ovidiu Jidveian, reținut și depus în Penitenciarul Aiud: A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare în dosarul țepei imobiliare Parc Residence Alpha Alba Iulia Avocatul Ovidiu Jidveian a fost reținut și depus în Penitenciarul Aiud. El fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare în dosarul țepei imobiliare […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Când se încheie, de fapt, lucrările la DJ 107 I – Transapuseana? Atunci când sare… broasca!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Când se încheie, de fapt, lucrările la DJ 107 I – Transapuseana? Atunci când sare… broasca! Deși s-a anunțat cu surle și trâmbițe încheierea lucrărilor la Transapuseana, Bombina bombina și Bombina variegata, doi amfibieni, îl obligă pe constructor să efectueze noi lucrări pentru a respecta acordul de mediu. Săptămâna trecută, Consiliul Județean Alba a comunicat, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Țeapa imobiliară Parc Residence Alba Iulia: Avocatul Ovidiu Jidveian merge la închisoare, după ce Înalta Curte a admis apelul Parchetului din Cluj-Napoca. Soluție definitivă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Țeapa imobiliară Parc Residence Alba Iulia: Avocatul Ovidiu Jidveian merge la închisoare, după ce Înalta Curte a admis apelul Parchetului din Cluj-Napoca. Soluție definitivă Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, joi, 10 iulie 2025, apelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și al inculpatului Ovidiu Jidveian și a modificat în parte […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea