Libero-ul Silvija Popović (Serbia), transfer de marcă la Volei Alba Blaj! Brazilianca Luiza Ungerer de Carvalho Rocha, altă achiziție a echipei din “Mica Romă”
Silvija Popović, titulara naționalei Serbiei, una dintre cele mai bune voleibaliste din lume pe postul de
libero, campioană mondială și europeană, vicecampioană olimpică, este transferul de marcă reușit de Volei Alba Blaj în această vară.
Formația din “Mica Romă” va conta în sezonul viitor pentru a acoperi respectiva poziție și pe brazilianca Luiza Ungerer de Carvalho Rocha (31 de ani), ambele jucătoare aflându-se la prima experiență în campionatul României.
În cele ce urmează vă prezentăm cărțile de vizită ale celor două nou-venite:
*Silvija Popović (1,78 m) este o jucătoare de bază a naționalei Serbiei, echipă cu care a devenit campioană mondială (2018), vicecampioană olimpică (2016) și campioană europeană (2011). Născută în 15 martie 1986, la Niksic (Muntenegru), Silvija Popović a evoluat la Postar 064 Belgrade (Serbia), Rabita Baku (Azerbaidjan), Voléro Zürich (Elveția) și Altay VC (Kazakhstan), cucerind numeroase trofee, dar și titluri individuale. Actualmente Silvija Popović (33 de ani) se pregătește cu naționala Serbiei, marea favorită la câștigarea trofeului, pentru turneul final al Campionatului European de volei feminin (23 august-8 septembrie).
*Luiza Ungerer de Carvalho Rocha (1,66 m) are dublă cetățenie, braziliană și germană, fiind născută în 11 ianuarie 1988, la Rio de Janeiro (Brazilia). A evoluat, până acum, la Rio de Janeiro Volêi Clube și AD Brusque (Brazilia), SES Calais, Volley-Ball Nantes și Béziers Volley (Franța). Are în palmares două titluri de campioană și o cupă a Braziliei cu Rio de Janeiro Volêi Clube, fiind vicecampioană a Franței cu Volley-Ball Nantes.
Până în prezent, formația pregătită de Darko Zakoc a anunțat din lotul cu care va aborda stagiunea viitoare pe coordonatoarele Femke Stoltenborg (Olanda) și Aleksandra Ćirović (Serbia), universalii Sanja Popović-Gamma (Croația) și Ioana Baciu, respectiv centrii Nađa Ninković și Maja Aleksić (Serbia) – ce vor continua sub comanda lui Darko Zakoc, cărora li se alătură două nou venite, Noemi Oiwoh (Austria) și Ștefania Cheluță – una dintre cele mai promițătoare speranțe ale voleiului românesc.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin
Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin, după victoria de la Bistrița Student Sport Alba Iulia a realizat o calificare remarcabilă în semifinale Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin. Echipa din Cetatea Marii Unrii, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a învins, în deplasare, scor […]
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]
FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă
Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]