Liber la Untold! Număr limitat de abonamente disponibile pentru ediția din 2021
Fanii UNTOLD au primit o veste mult așteptată! Autoritățile au anunțat că începând cu data de 1 august, accesul la evenimentele mari, de tip festival, va fi permis pentru toți participanții, după cum urmează:
- persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
- persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT- PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore
- rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore
- persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Toți cei care au cumpărat abonamente sau bilete au în acest moment garanția că accesul în perimetrul festivalului UNTOLD se va face pentru absolut toate persoanele care fie sunt testate negativ, fie fac dovada ca au trecut prin boală, fie sunt vaccinate, conform normelor de mai sus. De asemenea, au fost eliminate și măsurile de distanțare în perimetrul festivalului, toate normele aplicate fiind în concordanță cu studiile științifice aplicate.
Dovadă de încredere din partea autorităților
Organizatorii festivalului mulțumesc Guvernului României, cât și membrilor CNSU pentru încrederea acordată. Susținerea pe care autoritățile o arată prin acest set nou de măsuri este o dovadă că se dorește repornirea sectorului cultural, dar și o garanție a faptului că UNTOLD se va ține în luna septembrie, în același format consacrat, în cele mai sigure condiții. “Mulțumim Premierului, membrilor Guvernului și CNSU, pentru încrederea acordată. Noile măsuri reprezintă o dovadă puternică a faptului că se dorește repornirea sectorului cultural. Sunt convins că planul de siguranță, prezentat de noi autorităților este peste orice alt eveniment organizat până în prezent! Ne dorim să devină un model la nivel global, iar în felul acesta să permită, în condiții similare, organizarea de evenimente în siguranță și de acum înainte”, a declarat Bogdan Buta – CEO UNTOLD.
Număr limitat de abonamente disponibile
Autoritățile au anunțat că, în acest an, festivalurile vor avea o capacitate limitată, de până la 75.000 de participanți pe zi. Astfel, cei care doresc să participe la cel mai așteptat festival din Europa în 2021, trebuie să se grăbească pentru a prinde unul din abonamentele disponibile. Organizatorii festivalului anunță că pregătesc un nou anunț de artiști de top, ce vor fi prezenți la Cluj-Napoca în aceasta toamnă. Aceștia se vor alătura artiștilor confirmați până în prezent: David Guetta, Martin Garrix, Dimitri Vegas & Like Mike, Steve Aoki, Alok, Afrojack, DJ Snake, Lost Frequencies, Benny Benassi, Martin Solveig, The Script, Parov Stelar și rapper-ul american TYGA.
Untold, un simbol national și international în entertainment
UNTOLD 2021 reprezintă un simbol național și internațional al entertainmentului, al bucuriei și al distracției, în cele mai sigure condiții. Fanii festivalului, artiștii invitați, furnizorii, lucrătorii din industrie își doresc cu toții reluarea activității, după o pauză atât de lungă. UNTOLD va fi cu siguranță exemplul perfect prin care ne vom putem bucura, distra, trăi viața pe deplin și în siguranță.
180.000 de participanți la Exit în Serbia, ZERO infectări
Prin libertatea de a participa la festival, atât pentru cei testați sau cu dovadă de vaccinare, studiile științifice desfășurate în Europa arată că festivalul devine cel mai sigur loc public. Absolut toate studiile efectuate până acum au confirmat că în aceste condiții este mai sigur să mergi la un eveniment de amploare decât să mergi în orice alte locuri publice. Cel mai recent studiu științific pe această temă a fost făcut în urma festivalului EXIT, desfășurat la Novisad, în Serbia. La acest eveniment, organizat în luna iulie, au participat peste 180.000 de persoane din toată Europa, iar în urma studiului efectuat în timpul și post eveniment, nu a fost înregistrat nici un caz de infectare. Festivalul UNTOLD are loc în perioada 9-12 septembrie 2021 la Cluj-Napoca.
Lucian Danciu
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Monden-Clubbing
VIDEO | Festivalul Internațional de Teatru „Povești” 2025, o nouă ediție începe în 17 mai, la Alba Iulia: Programul complet al evenimentului
VIDEO | Festivalul Internațional de Teatru „Povești” 2025, o nouă ediție începe în 17 mai, la Alba Iulia: Programul complet al evenimentului Festivalul Internațional de Teatru „Povești”, cea de-a XVIII-a ediție, se va desfășura anul acesta în perioada 17 – 23 mai, la Alba Iulia. Vor fi șapte zile de povești noi, pentru copii și […]
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 9 – 15 MAI 2025. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 9 – 15 MAI 2025. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Final Destination Bloodlines / Destinație finală Succesorii Avanpremiera Regia: Zach Lipovsky, Adam B. Stein Cu: Rya Kihlstedt, Brec Bassinger, Richard Harmon, Max Lloyd-Jones, Tony Todd Gen Film: Horror Durată: 105 min Rating: […]
Programul IMAGINE FEST, la Alba Iulia: Dora Gaitanovici, Vunk, Andra, Zdob și Zdub vin în Cetatea Alba Carolina. Concerte live, proiecții de filme, spectacole pentru copii și vânători de comori
Programul IMAGINE FEST, la Alba Iulia: Dora Gaitanovici, Vunk, Andra, Zdob și Zdub vin în Cetatea Alba Carolina. Concerte live, proiecții de filme, spectacole pentru copii și vânători de comori Europa FM aniversează în perioada 22 și 25 mai, 25 de ani cu evenimente importante, ascultate și dezbătute de milioane de români pe frecvențele Europa […]