Opinii - Comentarii

LEONIDELE 2017. Ploaie de meteori pe cerul României. Nu s-a mai întâmplat de 16 ani

Ioana Oprean

Publicat

în

În acest weekend va avea loc unul dintre cele mai importante evenimente astronomice din această perioadă. Pământul va treace prin traiectoria prafului cosmic lăsat în urmă de cometa Tempel-Tuttle.

Astfel, pe cerul nopţii vom putea observa o ploaie de meteori din constelaţia Leo, care va atinge apogeul în noaptea de vineri, 17 noiembrie.

Leonidele, au un an de vârf ciclic la fiecare 33 ani când sute de meteori pot fi văzuţi în fiecare oră. Ultima oară, acest fenomen a avut loc în anul 2001.

Duşul are loc anual intre 06-30 noiembrie şi maximul cade în acest an, în noaptea de 17 noiembrie şi dimineaţa zilei de 18 noiembrie, sâmbătă.

Fenomenul va fi vizibil în mai multe zone de pe Terra.

Curentul de meteori Leonide este cel mai puternic în intensitate din această categorie, fragmentele de praf cosmic urmând să lovească atmosfera Pământului cu o viteză de aproximativ 250.000 km/h.

Astfel de fenomene au mai avut loc în istorie, fiind cunoscute pentru faptul că se pot transforma în adevărate furtuni. De exemplu, în 1966, locuitorii din sud-vestul Statelor Unite au fost martorii unei furtuni deosebit de intense, nu mai puţin de 3000 de meteori căzând într-un singur minut.

Oamenii de ştiinţă se aşteaptă ca următorul fenomen astronomic de acest gen să se petreacă de-abia în anul 2032.

Pentru a vedea cât mai mulţi meteori, este nevoie să priviţi cerul măcar o oră. Cu cât observaţi mai mult, cu atât vedeţi mai mulţi meteori. Urmărind bolta cerească veţi vedea stelele şi Calea Lactee. Uneori, o dâră luminoasă, ce va dura mai puţin de o secundă, se va vedea printre stele. În vechime părea că una din stelele de pe cer a căzut, de aici venind numele de „stea căzătoare”. Desigur, stelele nu au cum să cada. Aţi putea observa o particulă foarte mică, sub 1 mm diametru, ce a intrat în atmosfera Pamantului şi la frecarea cu aerul a luat foc, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Pasionaţii de astronomie se vor putea bucura de un adevărat spectacol pe cerul nopţii. Cei care doresc să vadă cât mai bine curentul de meteori sunt îndemnaţi să se îndepărteze cât mai mult de luminile oraşelor şi să-şi îndrepte atenţia spre constelaţia Leo, aflată în partea de est a orizontului.

sursa:descopera.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

21 februarie: 122 de ani de la moartea lui Sava Henția, unul dintre marii maeștri ai picturii românești

Ioana Oprean

Publicat

în

21 februarie: 122 de ani de la moartea lui Sava Henția, unul dintre marii maeștri ai picturii românești Vineri, 21 februarie 2026, se împlinesc 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848-1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Citește și: Autoportret inedit al pictorului Sava Henția, expus în premieră la Muzeul Municipal […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

21 februarie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Timotei, cel din Simboli

Ioana Oprean

Publicat

în

21 februarie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Timotei, cel din Simboli Despre viața Sfântului Cuvios Timotei se cunosc relativ puține lucruri. Ceea ce a rămas în amintirea Bisericii au fost faptele sale deosebite și înălțimea virtuților la care a ajuns. Citește și: Când este Paștele Ortodox și Paștele Catolic în anul 2026, 2027, […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

20 Februarie: A fost decretată Constituţia regelui Carol al II-lea, începutul drumului către dictatura regală. Reintroducerea pedeapsei cu moartea, printre măsuri pentru siguranța Statului

Ioana Oprean

Publicat

în

20 Februarie: A fost decretată Constituţia regelui Carol al II-lea, începutul drumului către dictatura regală. Reintroducerea pedeapsei cu moartea, printre măsuri pentru siguranța Statului „Constituţia din 1938” a fost un obiectiv al suveranului urmărit cu mult timp înainte, chiar de la Restauraţie (8 iunie 1930). Prestaţia partidelor politice a scăzut de la an la an […]

Citește mai mult