Legumele, scumpiri masiv după 1 ianuarie 2026. Fermierii, loviți de noile taxe: „Va fi foarte rău”
Legumele, scumpiri masiv după 1 ianuarie 2026. Fermierii, loviți de noile taxe: „Va fi foarte rău”
Legumele se vor scumpi în perioada următoare, nu doar pentru că vin sărbătorile de iarnă, ci și pentru că fermierii din România se pregătesc pentru introducerea noilor taxe, care iau bani nu doar pentru recoltă, ci și pentru voința de a produce. Mai exact, începând cu data de 1 ianuarie 2026, serele, solariile, silozurile și depozitele de cereale vor fi impozitate, după ce Parlamentul a eliminat scutirile totale.
Noul Cod Fiscal schimbă modul de calcul al impozitului pentru terenurile agricole aflate în extravilan. Totodată, construcțiile destinate producției vor beneficia de o reducere de doar 50% a impozitului, față de scutirea totală de până acum. Decizia stârnește controverse, fiind considerată nejustificată.
Citește și: Scumpiri în lanţ înainte de sărbătorile de iarnă: Preţuri mai mari la carne, legume, băuturi, dar și la detergenți

Spre deosebire de serele hidroponice, ridicate pe platforme betonate, majoritatea solariilor sunt amplasate direct pe sol natural, acoperit doar cu folie – condiții asemănătoare terenurilor arabile, dar cu cheltuieli mult mai ridicate pentru întreținere și muncă manuală.
Un solar aflat în apropierea unui oraș mare ar putea fi taxat mai mult
Valoarea impozitului va fi stabilită în funcție de rangul localității și de amplasamentul construcției, fiecare administrație locală urmând să decidă nivelul concret. Astfel, un solar aflat în apropierea unui oraș mare ar putea fi taxat mai mult, chiar dacă este pe teren rural. Fermierii se tem că până și solariile mici din gospodării ar putea fi vizate, ceea ce ar complica și mai mult activitatea producătorilor de familie.
„O să se gandească de două ori dacă o să vină înapoi să muncească în agricultură sau să meargă afară să-și găsească alt job”, a declarat Viorel Mila, viceprimar Seleuș.
„Acest posibil impozit pe solarii nu poate să ajute acești oameni care muncesc foarte, foarte mult”, a declarat Cristian Branc, primar Seleuș.
Efectele se vor resimți direct în prețurile de la raft: toate aceste majorări se vor reflecta inevitabil în costul final al legumelor, într-un context în care consumatorii acuză deja scumpiri continue.
„Vor creşte preţurile la legume în funcție de cât o fi impozitul. Adică dacă 2 lei ar fi fost legătura de ceapă, cât o să fie de acum?”, spune Ioan Belean, legumicultor.
„Va fi foarte rău, prin faptul că ele și așa sunt scumpe toate și mai vine și impozitul ăsta peste noi”, a declarat Ioan Muntea, legumicultor.
Măsura adoptată de România contrazice politica europeană, care merge în direcția sprijinirii producției locale și a lanțului scurt de aprovizionare. În țări precum Olanda sau Spania, autoritățile oferă subvenții generoase și reduceri fiscale pentru culturile realizate în spații protejate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Când au loc echinocţiul de primăvară și începutul primăverii astronomice: Data în care ziua va fi egală cu noaptea
Când au loc echinocţiul de primăvară și începutul primăverii astronomice: Data în care ziua va fi egală cu noaptea Echinocțiul de primăvară 2026 marchează momentul în care Soarele traversează ecuatorul Pământului, deplasându-se de la sud spre nord și debutul primăverii astronomice. Înclinarea axei Pământului este cea care produce această deplasare spre nord a traiectoriei aparente […]
Comisia Europeană a aprobat transferul a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate 2021-2027, pentru finalizarea a 9 spitale noi: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, printre beneficiari
Comisia Europeană a aprobat transferul a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate 2021-2027, pentru finalizarea a 9 spitale noi: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, printre beneficiari Vicepreşedintele Comisiei Europene, comisarul european Roxana Mînzatu, a anunțat, luni, 9 martie 2026, că s-a aprobat transferul a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate […]
România s-a împrumutat cu 4,7 miliarde de euro: Obligațiuni emise pe piețele internaționale
România s-a împrumutat cu 4,7 miliarde de euro: Obligațiuni emise pe piețele internaționale România a atras aproximativ 4,7 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, prin emiterea de euroobligațiuni, la prima ieșire pe piețele externe în anul 2026, a anunțat luni, 9 martie 2026, Ministerul Finanțelor. Operațiunea a avut loc în 25 februarie 2026, […]