Actualitate

Legea RCA a fost votată de Parlament. Ce noutăți aduce dacă va fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiectul de lege iniţiat de social-democraţi a trecut marți de Parlament cu un vot covârșitor în Camera Deputaţilor. Acesta  a primit votul a 286 de parlamentari, iar 25 de aleşi au votat împotrivă.

Nu mai este decât un pas până legea va produce efecte: aceasta mai trebuie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Cum schimbă această lege domeniul RCA?

Principala noutate este introducerea tarifului de referinţă: se calculează statistic. Este o medie a preţului pe un anumit segment de risc pe ultimii cinci ani.

Piesele auto contrafăcute sunt considerate infracţiune şi responsabilii de la service-uri pot fi pedepsiți cu închisoarea până la 7 ani. 35% din piesele folosite de industria auto din România este afectată de contrafaceri.

Asigurătorii spun că legea este nejustă pentru că s-au plafonat cheltuielile lor de administrare la 25% dar sunt lăsate breşe unde service-urile pot solicita mai mulţi bani: evaluarea daunei nu se mai face doar prin sisteme specializate.

Plafonarea costurilor de administrare la 25% va aduce un blocaj pentru firmele de asigurări şi în cazul unor noi falimente, firmele rămase vor suporta plata daunelor către Fondul de garantare din costurile de administrare. Scumpirea polițelor nu se va mai putea face independent de cheltuielile pe care aceste companii le au.

Decontarea directă este altă modificare importantă: companiile au cerut ca aceasta să fie facultativă atât pentru asigurători căt şi pentru clienţi, însă parlamentarii au spus că ea trebuie să fie obligatorie pentru firmele de asigurări şi doar clienţii să poată alege. Această decontare directă va face obiectul unei prime suplimentare. În plus, procedura de despăgubire se poate prelungi pentru că firmele trebuie să schimbe documente între ele.

Brokerii: după ce au fost plafonate tarifele, acum sunt plafonate costurile. Este posibilă deschiderea unei proceduri de infrigement deoarece din 30.000 de brokeri jumătate ar putea dispărea de pe piaţă. Acum comisionul pentru brokeri este de 10%, iar dacă se plafonează costurile de administrare, comisionul ajunge la 4-5%.

Service- urile nu sunt multumite că termenul de plată al despăgubirii a crescut de la 10 zile la 40 de zile. Legea va intra în vigoare după 30 de zile de când este promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Sursa: digi24.ro

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată” Un accident cumplit a avut loc luni, 16 martie, în Centrul Clujului. Un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de […]

Citește mai mult

Actualitate

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte

Bogdan Ilea

Publicat

în

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]

Citește mai mult