Politică Administrație

Legea care prevede revenirea la votul pe listă de partid a fost promulgată de președintele Iohannis

Ioana Oprean

Publicat

în

Legea privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, care prevede revenirea la votul pe lista de partid, a fost promulgată, luni, de Preşedintele Klaus Iohannis, potrivit Administrației Prezidențiale.

iohannisProiectul de lege privind alegerile parlamentare prevede că alegerile vor fi pe liste parlamentare, cu prag electoral de 5%, iar norma de reprezentare să fie un deputat la 73.000 locuitori şi un senator la 168.000 locuitori. Potrivit acestei norme de reprezentare, ar urma să fie 308 deputaţi, cărora li se adaugă cei 18 deputaţi ai minorităţilor, 134 de senatori şi doar 6 parlamentari de diaspora (2 senatori şi 4 deputaţi, menţinându-se numărul actual al celor care îi reprezintă pe românii din străinătate), conform realitatea.net

Târgul Grădinarului

La ultimele alegeri parlamentare, din 2012, au fost aleşi 412 deputaţi şi 176 de senatori, însă aceştia au fost aleşi în baza votului uninominal prin compensare, introdus în 2008, sistem care prevede că intră direct în Parlament candidatul care a câştigat 50% plus unu din voturile exprimate în colegiu, la care se adaugă un sistem de redistribuire a mandatelor, în funcţie de procentele obţinute de partide la nivel naţional.

Prin intrarea în vigoare a legii promulgate de Klaus Iohannis, se revine practic la sistemul electoral practicat până în 2008. Parlamentul a modificat şi legea alegerilor locale, astfel încât, în 2016, preşedinţii de consilii judeţene nu vor mai fi aleşi nici ei prin vot direct, uninominal, ci prin votul secret al majorităţii consilierilor, iar primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin.

Sursa: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Parcări noi, cu peste 150 de locuri, într-un oraș din Alba: În ce stadiu sunt proiectele administrației locale

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcări noi, cu peste 150 de locuri, într-un oraș din Alba: În ce stadiu sunt proiectele administrației locale Primăria Blaj a solicitat acord de mediu pentru proiectele „Amenajare parcare publică autoturisme, str. Gării, curte interioară blocuri, municipiul Blaj, jud. Alba” și „Amenajare parcare publică autoturisme str. Gării, Zona adiacentă linie CFR, municipiul Blaj, jud. Alba”.  […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult