Legea care prevede amendă sau închisoare pentru incitarea la ură pe criterii de opinie sau apartenență politică, promulgată de președintele Iohannis
Legea care prevede amendă sau închisoare pentru incitarea la ură pe criterii de opinie sau apartenență politică, promulgată de președintele Iohannis
Legea referitoare la incitarea publicului la violenţă, ură sau discriminare pe criterii de rasă, etnie, dar şi de „opinie ori apartenenţă politică” sau origine socială, a fost promulgată vineri, 3 iunie, de preşedintele Klaus Iohannis. Legea prevede închisoare sau amendă pentru cine nu o respectă. Proiectul a fost atacat de USR la CCR, dar judecătorii au stabilit că legea este constituţională.
Legea promulgată de șeful statului spune că incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
În forma dinainte de modificare, legea prevedea doar că „incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Laura Vicol, a spus că proiectul de lege doar a transpus în legislaţia românească un articol dintr-o decizie europeană privind combaterea rasismului şi xenofobiei.
După adoptarea proiectului de către Camera Deputaților, deputatul USR, Stelian Ion, fost ministru al justiţiei, a anunţat că USR va ataca proiectul la CCR, pentru că s-a adăugat şi criteriul „apartenenţei politice” între categoriile vizate. El a explicat că se limitează libertatea de expresie, dar Curtea Constituţională a decis în luna aprilie că legea este constituţională.â
Sursa: libertatea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Patru modele Dacia 100% electrice lansate până în 2030: STRIKER – noul crossover al producătorului român
Patru modele Dacia 100% electrice lansate până în 2030: STRIKER – noul crossover al producătorului român Dacia a lansat, marţi, 10 martie 2026 o foaie de parcurs strategică pentru orizontul 2030, care include lansarea a patru vehicule electrice şi un nou capitol pentru modelul Sandero. Totodată, compania a anunțat modelul Striker, un crossover cu motorizări […]
Angajări în Armata Română: Campanie amplă de recrutări. Ce salarii sunt oferite Ministerul Apărării Naționale a lansat o nouă campanie amplă de recrutare pentru mai multe categorii de personal militar și civil. Demersul, inițiat în 9 martie 2026, vizează atât soldați și gradați profesioniști, cât și ofițeri, subofițeri sau maiștri militari. Odată cu anunțul privind […]
Consumul, prăbușire cu 25% în ianuarie 2026, față de decembrie 2025. Economist: ,,Nu s-a mai întâmplat niciodată așa ceva în România, nici măcar în pandemie, nici măcar în criza din 2009”
Consumul, prăbușire cu 25% în ianuarie 2026, față de decembrie 2025. Economist: ,,Nu s-a mai întâmplat niciodată așa ceva în România, nici măcar în pandemie, nici măcar în criza din 2009” Consumul oamenilor în ianuarie 2026 s-a prăbușit cu 25% comparat cu decembrie 2025 și a scăzut cu 9% comparat cu ianuarie 2025, potrivit datelor […]