Lansare de carte la Centrul Cultural Cugir: „Satul din mine”. Volum de proză aparținând scriitorului cugirean Vasile Dumitru
Marți, 10 decembrie 2019, ora 17:00, la Centrul Cultural Cugir, scriitorul Vasile Dumitru ne propune o incursiune în lumea satului românesc prin lansarea volumului său de debut intitulat sugestiv – „Satul din mine”.
Volumul a apărut în anul 2019, la Editura Minela, și este un strigăt de drag și dor al autorului, care ne va introduce nu numai într-o incursiune în lumea satului românesc de acum câteva zeci de ani ci și în interiorul
propriului său suflet, ale amintirilor dragi, a traiului zilnic al familiei, rudelor și vecinilor din satul natal.
Evenimentul va fi deschis de reprezentanții instituțiilor organizatoare: manager Silvan Stâncel de la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și director Diane Dobrean de la Centrul Cultural Cugir. Volumul va fi prezentat de prof. dr. Luminița Cebotari și de prof. Ileana Hogea. La finalul prezentărilor, autorul va intra în dialog cu cei prezenți, așa încât întâmplările povestite în volum, personajele și întâmplările din lumea satului românesc să prindă viață și să readucă în actualitate amintiri de neuitat.
Lansare cărții va fi însoțită de momente de lectură susținute de prof. Daniela Floroian, de momente artistice în interpretarea Grupului „Anotimpuri” și a soților Luminița și Adrian Cebotari și de prezentarea unor momente de folclor autentic românesc susținute de grupul de folclor de la Vinerea.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria și Consiliul Local Cugir, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și Centrul Cultural Cugir. La finalul evenimentului va avea loc o sesiune de autografe în care toți cei ce vor achiziționa cartea vor primi din partea autorului câteva gânduri la lansare. Intrarea la eveniment este liberă.
Activitatea face parte din proiectul 4.9. Lansări de carte, parte componentă a Programului Managerial al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, pentru perioada 2017 – 2020.
(C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | „Brâncuși 150”: Expoziție-eveniment de grafică românească la Sala Unirii din Alba Iulia
„Brâncuși 150”: Expoziție-eveniment de grafică românească la Sala Unirii din Alba Iulia La Sala Unirii din Alba Iulia, în aripa de nord, a avut loc, joi, 26 martie 2026, vernisajul unei expoziții-eveniment de grafică românească, „Brâncuși 150”. Proiectul a fost inițiat de Fundația Inter-Art Aiud și organizat la Alba Iulia sub egida Consiliul Județean Alba […]
VIDEO EXCLUSIV | Ce funcțiuni noi va avea după reabilitare clădirea Serviciului Public de Gospodărire Comunală din Zlatna: „Semnifică vechimea orașului”
Ce funcțiuni noi va avea după reabilitare clădirea Serviciului Public de Gospodărire Comunală din Zlatna Primăria Zlatna a lansat marți, 24 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de atribuire prin licitație publică a contractului de lucrări rămase de executat în vederea reabilitării clădirii Serviciului Public de Gospodărire Comunală. Valoarea totală estimată […]
OFICIAL | Halterofilul Andrei Socaci, cetățean de onoare post-mortem al municipiului Alba Iulia: Când ar putea fi decernat titlul
Halterofilul Andrei Socaci, cetățean de onoare post-mortem al municipiului Alba Iulia: Când ar putea fi decernat titlul Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, joi, 26 martie 2026, cu unanimitate de voturi un proiect de hotărîre privind conferirea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Alba Iulia” – post – mortem – halterofilului Andrei Socaci. După […]
