Lacrima cu perdelele trase

La 19.25, luni 31 ianuarie 2011, inima lui Bartolomeu Anania a încetat să bată. Murea unul din marii piloni ai teologiei ortodoxe române, o biografie pigmentată cu lumini şi umbre, paşi spre lungul drum al propriei personalităţi spre ea însăşi. Răspândiţi, apăsaţi pe pământul românesc drag sufletului său pe care l-a cântat în poeme, în însemnări, proză, piese de teatru, eseuri, pe care l-a coborât în Rugăciune, meditaţii, la catedră, în sălile de cult, dar şi pe glia străină, paşii aceştia s-au întors segmente ale unui portret de mare patriot. Internat la o clinică din Cluj Napoca, dus apoi la Viena pentru investigaţii docte, a fost retrimis incubat la poalele Feleacului. Cel mai extraordinar lucru pe care l-a putut face este că la un moment dat a deschis ochii. A cuprins cu ei numele patriei, frumuseţea Rugăciunii, puterea exemplului personal, Era de fapt ultimul sărut dat Limbii Române pe care nu l-a putut exprima altfel. Dumnezeu a simţit emoţia clipei, i-a aprofundat luminiscenţa, pecetluind-o pentru veşnicie. Trupul lui Bartolomeu s-a lăsat în braţele gliei străbune, sufletul lui o întreagă oază de ortodoxie,a devenit mai aproapele lui Dumnezeu, iar numele său l-a adăugat panglică tricolorului românesc. Înţelepciunea lui a adus cuvântul lui Dumnezeu mai aproape de oameni. Clujul, Feleacul, Transilvania, Alba Iulia, au căzut în genunchi rugându-l pe Dumnezeu să-i ierte păcatele cele cu voie, fără de voie, însăşi Limba Românescă a intrat în beznă. Bartolomeu Anania rămâne Fiu al Domnului, un fenomen prin care însăşi ortodoxia îşi limpezeşte chipul. L-am cunoscut, apreciat ca scriitor, propunând acum trei ani prin Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” să i se acorde meritat marele premiu. Mai avea puţin şi împlinea 90 de ani! O lună şi jumătate, dar n-a fost să fie. Ceasornicul a strigat exact la ora 19.25 numele său să urce la cer. Inima a auzit şi s-a supus. Era 31 ianuarie 2011 la Cluj Napoca, în acea clinică intimă, cu pleoapele lăsate, cu perdelele lacrimilor trase. O cariatidă a ortodoxismului a rămas din acel ultim strigăt, dar şi pacea Clujului, înnoirea catedralei mitropolitane prin predicile sale, distincţia de membru de onoare al Academiei Române din 2010.
Ion MĂRGINEANU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI