La 19.25, luni 31 ianuarie 2011, inima lui Bartolomeu Anania a încetat să bată. Murea unul din marii piloni ai teologiei ortodoxe române, o biografie pigmentată cu lumini şi umbre, paşi spre lungul drum al propriei personalităţi spre ea însăşi. Răspândiţi, apăsaţi pe pământul românesc drag sufletului său pe care l-a cântat în poeme, în însemnări, proză, piese de teatru, eseuri, pe care l-a coborât în Rugăciune, meditaţii, la catedră, în sălile de cult, dar şi pe glia străină, paşii aceştia s-au întors segmente ale unui portret de mare patriot. Internat la o clinică din Cluj Napoca, dus apoi la Viena pentru investigaţii docte, a fost retrimis incubat la poalele Feleacului. Cel mai extraordinar lucru pe care l-a putut face este că la un moment dat a deschis ochii. A cuprins cu ei numele patriei, frumuseţea Rugăciunii, puterea exemplului personal, Era de fapt ultimul sărut dat Limbii Române pe care nu l-a putut exprima altfel. Dumnezeu a simţit emoţia clipei, i-a aprofundat luminiscenţa, pecetluind-o pentru veşnicie. Trupul lui Bartolomeu s-a lăsat în braţele gliei străbune, sufletul lui o întreagă oază de ortodoxie,a devenit mai aproapele lui Dumnezeu, iar numele său l-a adăugat panglică tricolorului românesc. Înţelepciunea lui a adus cuvântul lui Dumnezeu mai aproape de oameni. Clujul, Feleacul, Transilvania, Alba Iulia, au căzut în genunchi rugându-l pe Dumnezeu să-i ierte păcatele cele cu voie, fără de voie, însăşi Limba Românescă a intrat în beznă. Bartolomeu Anania rămâne Fiu al Domnului, un fenomen prin care însăşi ortodoxia îşi limpezeşte chipul. L-am cunoscut, apreciat ca scriitor, propunând acum trei ani prin Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” să i se acorde meritat marele premiu. Mai avea puţin şi împlinea 90 de ani! O lună şi jumătate, dar n-a fost să fie. Ceasornicul a strigat exact la ora 19.25 numele său să urce la cer. Inima a auzit şi s-a supus. Era 31 ianuarie 2011 la Cluj Napoca, în acea clinică intimă, cu pleoapele lăsate, cu perdelele lacrimilor trase. O cariatidă a ortodoxismului a rămas din acel ultim strigăt, dar şi pacea Clujului, înnoirea catedralei mitropolitane prin predicile sale, distincţia de membru de onoare al Academiei Române din 2010.
Ion MĂRGINEANU
