La Sebeș, se deschide primul cabinet stomatologic cu servicii gratuite destinate exclusiv copiilor
La Sebeș a fost înființat, printr-un proiect inițiat de primarul Dorin Nistor, primul cabinet stomatologic finanțat de la bugetul local, destinat exclusiv copiilor din municipiu și din localitățile aparținătoare, care oferă servicii gratuite și care va fi funcțional începând cu data de 13 martie 2019.
Inaugurarea oficială a cabinetului stomatologic va avea loc marți, 12 martie 2019, începând cu ora 13.00, locația fiind bd. Lucian Blaga, nr. 45A (în clădirea amplasată în spatele Centrului Cultural „Lucian Blaga”), în prezența reprezentanților administrației publice locale și ai Direcției de Asistență Socială Sebeș, instituție în subordinea căreia va funcționa.
Cabinetul a fost amenajat pe parcursul anului 2018, conform prevederilor legale în vigoare, la cele mai noi standarde în domeniu, valoarea totală a investiției ridicându-se la suma de 108.278 lei, provenită integral din bugetul local al Municipiului Sebeș. De asemenea, tot în cursul anului 2018, a fost angajat, prin concurs, personalul medical de specialitate.
Scopul înființării cabinetului stomatologic vizează creșterea accesibilității populației școlare cuprinse în unitățile de învățământ de pe raza Municipiului Sebeș și a localităților aparținătoare (Lancrăm, Petrești, Răhău) la servicii stomatologice, creșterea gradului de conștientizare și informare a populației de vârstă școlară cu privire la regulile minime de igienă orală, toate acestea, în întâmpinarea Zilei Mondiale a Sănătății Orale, marcată în fiecare an în data de 20 martie.
Cabinetului stomatologic va funcționa zilnic, de luni până vineri, între orele 9.00-16.00, serviciile medicale gratuite oferite fiind: consultații stomatologice curente și urgente, diagnosticarea și efectuarea tratamentului cariilor dentare, extracții dentare, tratamente de detartraj etc. Pentru informații suplimentare și programări cetățenii Municipiului Sebeș pot contacta personalul de specialitate la nr. de telefon 0258-735139.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Care sunt cele mai afectate sectoare ale drumurilor naționale din județul Alba. Se va interveni cu peste 30 de tone de mixtură asfaltică
Cele mai afectate sectoare ale drumurilor naționale din județul Alba. Se va interveni cu peste 30 de tone de mixtură asfaltică Cele mai afectate sectoare ale drumurilor naționale din județul Alba sunt DN74, pe tronsonul Izvorul Ampoiului – Alba Iulia, și DN75, între Mihoești și Bistra, inclusiv în zona orașului Câmpeni, unde au apărut gropi […]
Primăria unei comune din Alba achiziționează un sistem de e-ticketing în cadrul unui proiect de modernizare a transportului în comun derulat în parteneriat cu municipiul învecinat: O nouă licitație în derulare
Primăria unei comune din Alba achiziționează un sistem de e-ticketing în cadrul unui proiect de modernizare a transportului în comun derulat în parteneriat cu municipiul învecinat Primăria Crăciunelu de Jos a lansat, în 4 februarie 2026, o nouă procedură de achiziție prin licitație publică a unui sistem de e-ticketing. Asta în cadrul unui proiect de […]
CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE grupa O negativ: „O pacientă cu hemoragie, care va fi supusă unei intervenții chirurgicale, are nevoie urgent de sânge”
CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE grupa O negativ: „O pacientă cu hemoragie, care va fi supusă unei intervenții chirurgicale, are nevoie urgent de sânge” Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Alba au lansat miercuri, 11 februarie 2026, un nou apel pentru persoanele care pot să doneze sânge din grupa O negativ. „O pacientă cu […]