La revenirea la Ighiu, misiune dificilă pentru Performanța, cu Unirea Tășnad
Vineri, de la ora 15.00, în a doua rundă a primăverii, Performanța întâlnește, la prima reprezentație internă,
pe Unirea Tășnad, întâiul meci după aproape 10 luni, pe stadionul din Ighiu. Aparent, prin prisma pozițiilor din ierarhie, locul secund versus poziția a 10-a, întâlnirea pare una facilă pentru amfitrioni, dar nu este deloc așa. Nou-promovata a transferat “en-gros”, șapte jucători de la defuncta Olimpia Satu Mare, întărindu-și efectivul cu Moroz, Cubaş, Nemeş, Palinceac, Kerezsi, M. Varga, Chifor. “Va fi unul dintre cele mai importante meciuri din acest retur, ținând cont de situația actuală. Revenim la Ighiu, unde așteptăm cât mai mulți suporteri să fie alături de noi la acest prim meci, unul ce-l vom disputa pe un teren ce nu ne avantajează. Adversari s-au întărit în intersezon, noi încă avem probleme de efectiv, plus că ne așteaptă un program dificil în etapele următoare. Avem încredere în mobilizarea și concentrarea jucătorilor, determinante pentru obținerea tuturor punctelor”, a spus Raul Oargă, secundul Performanței.
*În 27 martie, bani pentru fotbal la CL Ighiu
Unirea Tășnad a stat în prima rundă din primăvară, este singura formație care în ultimele două sezoane a reușit să învingă “U” Cluj (2-0 în tur), dar a cunoscut un picaj în partea secundă a turului: 7 meciuri fără victorie și trei înfrângeri la rând (doar trei puncte). Deși a debutat în retur cu un succes net (4-0 cu Gaz Metan Mediaș II), Performanța nu este liniștită. Terenul dificil este un adversar în plus pentru elevii lui Mihai Manea și Raul Oargă, pe ocupanta locului secund o așteaptă o programare infernală (Unirea Tășnad, deplasare la Recea, derby cu “U” Cluj și derby județean la Cugir), existâjnd în continuare probleme de efectiv: Circov – accidentat, A. Cîmpean – suspendat, Hidișan – bolnav (reintră Iclănzan, Trifa, Fetița, Joldeș și Unguru). De asemenea echipierii divizionarei secunde așteaptă cu sufletul la gură ședința Consiliului local al comunei Ighiu din 27 martie, pentru a afla dacă sunt alocați bani către divizionara terță, ce are două luni de salarii neachitate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO | Sportivi de la Total Sport Alba Iulia, întâlnire memorabilă în Italia cu ocnamureșeanul Bela Bartha și o altă vedetă de la Trentino Volley
Sportivi de la Total Sport Alba Iulia, întâlnire memorabilă în Italia cu ocnamureșeanul Bela Bartha și o altă vedetă de la Trentino Volley Săptămâna trecută, mai mulți sportivi de la Total Sport Alba Iulia au avut ocazia să îi întâlnească pe Alessandro Michieletto și pe ocnamureșeanul Bela Bartha, vedete ale formației Trentino Volley, la finalul […]
Cupa României, optimile de finală, primele meciuri din 2026 în fotbalul amator din Alba | Confruntări interesante, vezi programul meciurilor
Cupa României, optimile de finală, primele meciuri din 2026 în fotbalul amator din Alba | Confruntări interesante, vezi programul meciurilor din weeeknd În weekend este debutul sezonului în fotbalul amator din Alba, cu optimile de finală ale Cupei României, faza județeană. Primul meci va fi, în nocturnă, vineri, la Zlatna, iar ultimul din această fază, […]
LPS Sebeș, meci în optimile de finală ale Cupei României Under 19, la Ghiroda și Giarmata Vii, duminică, 8 martie | Doru Oancea: „Ne jucăm șansele!”
LPS Sebeș, meci în optimile de finală ale Cupei României Under 19, la Ghiroda și Giarmata Vii, duminică, 8 martie, primul test din 2006 | Doru Oancea: „Ne jucăm șansele!” La primul meci din acest an, duminică, 8 martie, LPS Sebeș va juca în deplasare cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, la ora 12.00, în […]