Curier Județean

FOTO | Modernizarea și extinderea școlii din Micești: Vizită a partenerilor elvețieni ai municipalității din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Modernizarea și extinderea școlii din Micești: Vizită a partenerilor elvețieni ai municipalității din Alba Iulia

După semnarea, în 2025, a contractului de finanțare, municipalitatea din Alba Iulia a avut, marți, 3 martie 2026, o primă întâlnire cu partenerii proiectului prin care Școala Gimnazială Micești va beneficia de o infrastructură școlară modernă. 

Petrecerea Divorțaților

„Echipa Primăriei Alba Iulia s-a întâlnit cu partea elvețiană (domnul Mircea Segărceanu – manager program în Biroul Contribuției Elvețiene din cadrul Ambasadei Elveției, doamna Elisa Orefice – team leader Nord/Vest și domnul Ehab Nashed – inginer constructor, ambii reprezentând partenerul elvețian Minergie), cu reprezentanta Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (doamna Oana Munteniță) și cu reprezentanții Liceului cu Program Sportiv, de care aparține școala din Micești (Sultana Opruța – director adjunct, Daniela Mateica, Carmen Căian și Alexandra Ivancu) cărora, alături de doamna directoare Ana Rodean, le mulțumesc pentru implicare”, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

„Despre ce urmează să se întâmple, pe parcursul următorilor trei ani și jumătate, la Școala Gimnazială Micești, sunt multe de spus, pentru că investiția se va realiza printr-o finanțare semnificativă de peste 4,4 milioane franci elvețieni, din care peste 3,7 milioane CHF (85%) sunt componenta nerambursabilă. Va fi demolat corpul C2, va fi extinsă și modernizată întreaga școală și ne vom strădui să facem asta fără să afectăm activitatea didactică. Suprafața construită desfășurată va crește de la 949 mp la 1615 mp, dar vom avea și 2105 mp de zone verzi. La final, grație sprijinului elvețian, va fi o unitate educațională conformă cu standardele nZEB, adevărat centru pentru conștientizarea energiei verzi, model pentru educație incluzivă și exemplu de cooperare elvețiano-română.

Proiectul are un impact direct asupra a peste 300 de elevi, cadre didactice și personal școlar (numărul elevilor va crește de la 142 la 214), precum și asupra comunității miceștene și Albei Iulia în ansamblul ei, asigurând educație de calitate și incluziune socială.

Pe lângă componenta de renovare și extindere a clădirilor existente (vor fi construite 5 noi săli de clasă, un laborator de informatică și alte spații auxiliare), proiectul prevede dotarea și echiparea sălilor de clasă cu mobilier și echipamente informatice, achiziționarea unui autobuz și a două microbuze electrice pentru transportul sustenabil al elevilor, stații rapide de încărcare pentru acestea dar și pentru biciclete electrice.

Suportul tehnic și know-how-ul elvețian aduc un plus de inovație. Pe lângă eficiența energetică clasică, proiectul introduce și sisteme de energie regenerabilă, prin instalarea panourilor fotovoltaice (cu stocare a energiei) și a pompelor de căldură, care asigură o sursă locală de energie verde și reduc semnificativ costurile de exploatare ale școlii. Implementarea unui sistem inteligent de monitorizare și gestionare a consumului energetic va permite optimizarea continuă și educarea comunității școlare în spiritul utilizării responsabile a resurselor, pentru că școala din Micești va reduce cu peste 88% costurile cu energia și cu peste 24 tone/an emisiile de carbon. Nu în ultimul rând, proiectul include reacreditarea Municipiului Alba Iulia ca și comunitate sustenabilă, prin Programul European Energy Award.

Urmează să lansăm achiziția de proiectare și estimăm că cel târziu în vara acestui an vom da drumul achiziției de lucrări pentru realizarea acestei investiții atât de importante pentru comunitatea noastră. Alba Iulia continuă să demonstreze că investițiile în educație sunt o prioritate și că prin proiecte ambițioase și implementate riguros construim un viitor mai bun pentru copiii noștri.

Acest proiect este o realizare importantă pentru Alba Iulia, pentru că nu înseamnă doar infrastructură nouă sau modernizată, ci un mediu educațional de calitate pentru copiii noștri și o recunoaștere a muncii depuse de echipa Primăriei, fiind primul proiect cu finanțare elvețiană implementat de municipalitate”, a mai spus primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”)

Ioana Oprean

Publicat

în

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”) Unitatea Militară 02539 Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 25 județul Alba, […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor Un accident rutier, cu o mașină implicată, a avut loc luni, în jurul orei 12.00, la ieșire din Aiud spre Măgina. Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs la ieșire […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos”

Bogdan Ilea

Publicat

în

O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos” O familie de 3 persoane din București, alături de cățelușul său, au plecat din capitala României pentru a merge cu bicicleta pe Via Transilvanica. Aceștia s-au deplasat cu trenul până […]

Citește mai mult