Societate

La Recensământ să ne declarăm etnia, adică ţigani!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Partida Romilor „PRO EUROPA” Sucursala Judeţeană Alba, preşedinţii, vicepreşedinţii şi membrii Consiliului Director împreună cu preşedintele Partidei Romilor Alba, domnul Ilie Petru, fac un apel către toţi romii din judeţul Alba să nu se mai gândească la alte partide ale romilor în afară de Partidul Romilor „PRO EUROPA”, care este cel mai puternic partid din Ţara Românească iar preşedintele acestui partid este domnul Nicolae Păun care este şi deputat în Parlamentul României şi preşedintele Comisiei Pentru Drepturile Omului, Cultelor şi a Minorităţilor Naţionale, secretar general al acestui partid este domnul Cătălin Manea, preşedinte de tineret pe ţară este domnul Paraschiv Iulian, şeful Agenţiei Naţionale pentru Romi este domnul Dinca Ilie care are şi funcţia de subministru secretar de stat, domnul lvan Gheorghe care are funcţia de prim-vicepreşedinte la nivel naţional, domnul Mădălin Voicu preşedinte onorific al Partidei Romilor pe ţară. Stimaţi romi, ca să putem să vă ajutăm trebuie şi voi să ne votaţi, nu să ne duşmăniţi, pentru că de aceea românii care conduc organele locale şi judeţene vă scot afară din birouri şi unii vă înjură. Vă rugăm să vă declaraţi la recensământ că sunteţi ţigani şi să ne ajutăm unii pe alţii.
Aşa că rugăm pe toţi romii ca în anul 2012 să fie foarte atenţi că suntem ţigani şi trebuie să votăm Partida Romilor, nu să vă mai vindeţi pentru un pachet de mâncare. Vă dorim multă sănătate, mult noroc şi multă fericire şi anul 2012 să vă aducă un an nou cu minţi noi.
Un anunţ pentru liderii Partidei Romilor:
În data de 7 septembrie 2011, ora 11.00 la sediul Partidei Romilor din Alba Iulia se vor întâlni Consiliul Director şi cei 8 lideri care au fost selecţionaţi în funcţia de vicepreşedinţi judeţeni. Această şedinţă are ca scop reorganizarea unor structuri din mai multe comunităţi unde avem organizaţii. Spre ştiinţa tuturor cetăţenilor, indiferent de naţionalitate amintim că în 2012 românii şi ţiganii trebuie să-şi unească forţele şi atunci când se deplasează spre secţiile de votare să voteze un partid şi nu trei.
Preşedintele partidei Romilor „PRO EUROPA”
Sucursala Judeţeană Alba, domnul Ilie PETRU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

24 februarie: Dragobetele – ziua tradiţională a iubirii la români

Ioana Oprean

Publicat

în

24 februarie: Dragobetele – ziua tradiţională a iubirii la români Dragobetele, sărbătoare populară autohtonă, specifică îndeosebi zonei de sud a țării (Oltenia, Muntenia și parțial Dobrogea) are dată fixă de celebrare în fiecare localitate, dar variabilă de la o regiune la alta, fie la 24 sau 28 februarie, fie la 1 sau 25 martie. Tot […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

24 februarie: Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox

Ioana Oprean

Publicat

în

24 februarie: Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox Sărbătoare mare în 24 februarie pentru credincioși: e cruce neagră în calendarul ortodox. Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este sărbătorită în Biserica Ortodoxă la 24 februarie. Din Sfânta Evanghelie […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Mesaje de Dragobete 2026. Declaraţii de dragoste, felicitări şi SMS-uri pe care le poţi trimite de ziua îndrăgostiţilor la români

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Dragobete 2026 • SMS-uri haioase și amuzante de Dragobete • Felicitări romantice, mesaje de dragoste pentru el sau ea de ziua îndrăgostiţilor la români • Mesaje sincere de iubire pentru îndrăgostiți Sărbătoare cu dată fixă în tradiţia română, Dragobetele este sărbătorit în fiecare an în 24 februarie, fiind un bun prilej în care […]

Citește mai mult