La mulţi ani, Majestatea voastră!

În data de 25 octombrie, anul acesta, Regele Mihai împlineşte 90 de ani. Prilej de păruială în parlamentul nostru vesel. În acest context m-am gândit să vă mărturisesc ce cred eu despre sărbătorirea zilei de naştere a Regelui în data de 25 octombrie, şi despre sărbătorirea monarhiei în data de 10 mai. Pentru asta, redau mai jos integral un articol publicat în cotidianul „Unirea” în mai 2001 (acum 10 ani!!!), care se intitula chiar aşa: „La mulţi ani, Majestatea voastră!”.
„Uite, aşa le aşează Dumnezeu pe toate cele de pe lângă noi (fapte, oameni, întâmplări), de parcă ar vrea neapărat să ne convingă că există. Şi nu realizează cu adevărat existenţa Lui (nici semnele pe care ni le pune dinainte), decât cei care în adâncul sufletului lor Îl cunosc şi Îl păstrează deja. Eu, unul, m-am convins încă o dată de existenţa semnelor Lui, recent, în timpul unui spectacol organizat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, un spectacol pe care l-am mediatizat suficient, la momentul oportun: cel intitulat „Miza este viaţa”, dedicat strângerii de fonduri pentru doi copii bolnavi ce au nevoie urgentă de intervenţii chirurgicale. În timpul desfăşurării acestuia, la un moment dat, aflându-se pe scenă, Vali Şerban l-a strigat pe comicul clujean Mihai Lazăr (care aştepta în culise), cu aceste cuvinte: „Mihai, pofteşte în scenă, Alba Iulia te aşteaptă! Mihai, vino la Alba Iulia…!” Desigur, strigătul lui Vali îi era adresat în exclusivitate clujeanului nostru simpatic (şi nu avea nicio conotaţie politică), dar pe mine m-a izbit drept în inimă. Era data de 3 mai şi mai era doar o săptămână până la 10 Mai, când (pe vremuri) era sărbătorit Regele şi Monarhia. „Şi dacă era sărbătorit altădată, de ce n-ar fi sărbătorit şi azi, Regele Mihai?”, mi-am spus în acea clipă. De ce nu i-am recunoaşte credinciosului şi românului nostru Rege ceea ce nicio putere pământească, trecătoare, nu-i va putea lua vreodată? Şi anume, calitatea de uns al lui Dumnezeu! Că nu se află pe tron, asta-i altă poveste. Nici nu credem că ar mai fi posibil aşa ceva, dar este posibil să-i acordăm respectul cuvenit. Măcar pentru suferinţa exilului şi pentru demnitatea sa de rege-sărac, care nu şi-a urât şi nu şi-a blamat niciodată poporul. Gândindu-mă la el (după ce am avut ocazia să-l văd de două ori de aproape, în toată măreţia sa), realizez că ar putea spune acest Om, ca şi Fiul Omului, cândva: „Ce v-am facut eu vouă, poporul meu?” Merită să-i acordăm cinstea cuvenită, cu atât mai mult cu cât însuşi preşedintele Iliescu l-a invitat în ţară (chiar dacă invitaţia e un gest diplomatic, de luciditate politică). Ar trebui deci, şi noi, să-i acordăm măcar recunoaşterea noastră de popor căruia îi aparţine.
Şi a mai trezit strigătul lui Vali Şerban şi alte ecouri în mine: „Mihai, vino la Alba Iulia!”, parcă se adresa şi celuilalt Mihai al istoriei noastre, Viteazului! Că, nu vă fie cu supărare, dar parcă nouă, românilor transilvăneni, ni s-a subţiat sângele, din moment ce ne dorim (ca nefericitul acela de Gherman) să ne „autonomizăm” şi să scăpăm de „balastul” numit România. Avem, oare, nevoie de o primenire a sângelui nostru cu ceva sevă din viţa oltenească a Viteazului, ca să dobândim curajul de a ne păstra ca naţie întreagă, aşa cum şi-a dorit el? (Întreagă şi demnă!) Oare nu e momentul să ne împăcăm cu noi înşine şi să ne respectăm trecutul, pentru a putea suporta prezentul şi a ne făuri un viitor? Da, cred că este momentul să ne lepădăm „ţoalele” noastre balcanice, prea strident colorate, fără a ne împopoţona neapărat cu altele, importate din Occident, la mâna a doua. Să fim şi să rămânem uniţi, toţi cei ce trăim pe pământul ăsta, frământat veacuri întregi de copitele cailor migratorilor, dar îmbogăţit cu sângele şi sudoarea noastră, pe care le-am vărsat mereu în cinstea lui, fără să ne plângem. Ca într-o horă ce durează de 2000 de ani, şi în care se rotesc mereu Ionii şi Măriile, în şir nesfârşit, pentru viaţa neamului.”
Ioan HĂNŢULESCU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI