La Judecătoria Alba Iulia, tânăr depistat cu arma albă în buzunar
Luni, 5 martie a.c., în jurul orei 9.00, jandarmii care asigură paza şi protecţia Judecătoriei Alba Iulia au depistat în incinta instituţiei un cetăţean care avea asupra sa un „box”. Tânărul a intrat în judecătorie pentru a-şi însoţi un prieten, martor într-un proces aflat pe rolul instanţei de judecată, iar în momentul accesului, sistemele tehnice de securitate au semnalat existenţa unor obiecte metalice asupra acestuia. Jandarmii i-au solicitat supunerea la un control corporal preventiv şi, deşi tânărul a negat că ar deţine obiecte interzise de lege, asupra sa a fost găsit un „box” confecţionat anume pentru lovire. Suspectul a fost identificat ca fiind R. O. R., în vârstă de 20 ani, domiciliat în satul Bălcaciu, comuna Jidvei. Pe numele acestuia au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de port, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a boxului ori a altor obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire. Potrivit maiorului Cosmin Jurcoveţ, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba, portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului ori a altor asemenea obiecte confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum şi folosirea în asemenea locuri a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru şocuri electrice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. Pe parcursul anului 2011, alţi trei cetăţeni au încercat să introducă arme albe în incinta Judecătoriei Alba Iulia. Astfel, în 22 martie 2011, asupra unui minor în vârstă de 17 ani, domiciliat în comuna Şibot, judeţul Alba, a fost găsit un obiect metalic de tip „box”. De asemenea, în 5 mai 2011 şi 26 octombrie 2011, doi bărbaţi au fost opriţi de jandarmi şi supuşi unui control corporal preventiv, ocazie cu care au fost găsite cuţite asupra lor. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Facturi la gaz 2026 | Facturi mai mari cu până la 30% în ianuarie 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut: Motivele
Facturi la gaz 2026 | Facturi mai mari cu până la 30% în ianuarie 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut Facturile la gaz vor fi cu până la 30% mai mari, în luna ianuarie 2026, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în condiţiile în care cantităţile de gaze consumate în România de […]
Val de concedieri în România: O companie globală care are o unitate și în Alba a confirmat planul de diponibilizări masive
Val de concedieri în România: O companie globală care are o unitate și în Alba a confirmat planul de disponibilizări masive Bosch, companie globală care are o unitate și în județul Alba, la Blaj, a confirmat intențiile de a pune pe liber etapizat mii de angajați. Operațiunea va fi aplicată treptat, până în 2030, anunță […]
Când se dau alocațiile pentru copii în luna februarie 2026: Data la care intră banii pe card
Când se dau alocațiile pentru copii în luna februarie 2026: Data la care intră banii pe card În luna februarie 2026, plata alocațiilor pentru copii ar putea fi efectuată mai devreme decât data standard de 8 a lunii, din cauza faptului că 8 februarie 2026 cade duminică. Autorităţile și instituțiile bancare vor adapta calendarul astfel […]