Sport

La Jocurile Francofoniei,  România, cu albaiulianca Alexandra Bobar, eliminată în sferturile de finală la baschet

Dan HENEGAR

Publicat

în

Reprezentativa feminină de baschet a României a cedat în sferturile de finală ale celei de a IX-a ediții a Jocurilor Francofoniei, scor 57-87 cu Senegal și va continua în competiția pentru locurile 5-8, primul meci fiind joi, 3 august, în compania formației RD Congo, învinsă (53-56) în jocul cu Madagascar.

Din totul “tricolor” face parte și albaiulianca Alexandra Bobar, care a înscris 5 puncte în acest joc eliminatoriu. În jocurile din Grupa A, România a pierdut cu Liban (57-68), învingând ulterior Republica Democratică Congo, scor 73-65 (Bobar – 15 puncte) și Ciad, scor 125-43 (Bobar – 20 de puncte).

Alexandra Mălina Bobar (foto, rândul de sus, numărul 8), jucătoarea de 23 de ani din Cetatea Marii Uniri, a fost legitimată în ultimul sezon la Agronomia București și poate evolua pe pozițiile 4-5, iar în luna mai a participat la Cupa României 3×3 cu CS Vâlcea (locul 4). Alexandra a început baschetul la LPS Alba Iulia, sub comanda regretatului Nicușor Marcu, având-o colegă de generație, printre altele pe Andreea Fleșer. De la CSU Alba Iulia (unde a evoluat în 2015/2016) a plecat la CSM Târgu Mureș, BC Sirius Mureșul Târgu Mureș, CS Universitatea Cluj-Napoca, Agronomia București (din 2021). Cea de-a IX-a ediție a Jocurilor Francofoniei se desfășoară în perioada 28 iulie-6 august, în localitatea Kinshasa din Republica Congo, si va aduna în cadrul întrecerilor dedicate sportivilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani din țările francofone câteva mii de participanți din toate colțurile lumii.

foto: Federatia Română de Baschet


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației Române, fără emoții, și în următorii 4 ani

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației, fără emoții, și în următorii 4 ani Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia) va fi și în următorii 4 ani membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, din postura de […]

Citește mai mult

Sport

Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie, la ora 11.00! Start fulminant de retur în SuperLiga Alba, cu două derby-uri, la Ocna Mureș și Ighiu, în prima etapă a primăverii. Citește și: Viitorul Vama Seacă, retragere din SuperLiga Alba! Programul returului, modificat, sezonul se va relua doar […]

Citește mai mult

Sport

Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș

Dan HENEGAR

Publicat

în

Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș Bogdan Andone este antrenorul momentului pe prima scenă, nou-promovata FC Argeș dinamizând lupta la titlu în Superliga, după victoria de la Craiova Citește și: Antrenorul aiudean Bogdan Andone a promovat cu FC Argeș pe prima scenă! În derby-ul nebun de […]

Citește mai mult