Politică Administrație

La finalul lui 2016, loturile 3 și 4 din autostrada Sebeș-Turda pot fi finalizate, dacă toată lumea se mobilizează – Ministrul Transporturilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Joi, 25.02.2016, Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, împreună cu directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Cătălin Homor, și responsabilii de proiecte din CNADNR au efectuat o vizită de lucru pe cele patru loturi din autostrada Sebeș –Turda, cât și pe tronsonul Gilău Nădășelu din autostrada Transilvania.

Ministrul Transporturilor A Sebes Turda“Suntem înaintea unui nou sezon de construcții. Am lucrat în ultimele luni, împreună cu colegii din companii, la proceduri. Am identificat problemele care au blocat proiecte importante și am încercat să găsim soluții. Aceste soluții s-au materializat într-o ordonanță de urgență care va fi cât mai curand pe masa Guvernului. Vrem să simplificăm legislația astfel încât obținerea autorizației de construire și a avizelor necesare să nu mai întârzie proiectele de infrastructură.

Dacă toată lumea se mobilizează, atât angajații companiei de drumuri, cât și constructorii și consultanții, la finalul acestui an, loturile 3 și 4 din autostrada Sebeș-Turda pot fi finalizate. La fel și tronsonul Gilău-Nădășel”, a declarat ministrul transporturilor, Dan Costescu

 

În aceste condiții timpul de deplasare pe traseul Alba Iulia – Cluj Napoca s-ar reduce considerabil, iar siguranța rutieră ar crește semnificativ. Șoferii nu ar mai fi obligați să circule pe DN1, între Aiud și Turda, un tronson foarte aglomerat și dificil. Până la Cluj-Napoca, de la Turda conducătorii auto ar putea alege autostrada Transilvania (40 de km), sau DN1 cu patru benzi, pe Feleac (circa 30 de km).

Tronsonul Sebes-Turda este impartit in patru loturi, ce însumează 70 de kilometri. Suma alocată pentru realizarea investiției este de 247 milioane de lei, din care 85% fonduri europene.

   Lot 1 – 17,0 km de la intrarea pe autostrada in Sebes pana la Paraul Iovului, constructori: asocierea SC Impresa Pizzarotti & C SpA – SC Pomponio SRL. Cost: 541.739.137 lei fara TVA

   Lot 2 – 24,3 km de la Paraul Iovului pana la intrarea in Aiud; constructori: asocierea Aktor SA – SC Euroconstruct Trading SRL. Cost: 549.332.494 lei fara TVA.

   Lot 3 – 12,5 km de la intrarea in Aiud pana la nodul de la Decea, constructori: asocierea Tirrena Scavi SpA, Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A. Cost: 420.511.921 lei fara TVA

   Lot 4 – 16,3 km de la nodul Decea pana in Turda, constructori: asocierea Porr Construct SRL, Porr Bau GmbH. Cost: 470.004.894 lei fara TVA

BP

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult