Actualitate

La ei se poate: Benzina la pompă se ieftinește în Germania pe timpul verii, la fel și călătoriile cu autobuzul și trenul

Ioana Oprean

Publicat

în

La ei se poate: Benzina la pompă se ieftinește în Germania pe timpul verii, la fel și călătoriile cu autobuzul și trenul

Călătoria prin Germania va fi mai ieftină pe timpul verii, potrivit celor două rezoluții adoptate joi seara în Bundestag. Nu doar alimentarea cu combustibil devine mai ieftină pentru o perioadă de trei luni, ci și călătoriile cu autobuzul și trenul.

Prima rezoluție se refera la reducerea taxei pe carburanți în iunie, iulie și august, la minimul permis în Uniunea Europeană. Decizia urmează să fie confirmată în Bundesrat (Consiliul Federal), care votează vineri și în privința rezoluției care vizează biletul paușal de tren, de 9 euro, ca si finanțarea acestuia.

Târgul Grădinarului

În cazul benzinei, prețul plătit de client este redus temporar cu 29,55 cenți pe litru – inclusiv TVA ajungând la 35,2 cenți. La motorină economia e de 14 cenți pe litru sau 16,7 cenți cu TVA.

Cu toate acestea, măsura este parțial controversată: deși prețurile la benzinării au explodat după atacul rusesc asupra Ucrainei, de atunci acestea au scăzut din nou.

Beneficii directe

Cancelarul federal, Olaf Scholz (SPD), a subliniat că aceste măsuri ar aduce beneficii cetățenilor în mod „direct, rapid și țintit”. El a menționat „creșterea de preț cauzată de Rusia”, dupa cum citează televiziunea ZDF.

Mai ales cetățenii cu venituri mici și medii au simțit, în fiecare zi „că războiul nu numai că a scumpit combustibilul la pompă, ci și mâncarea – de la pâine, la ulei de gătit”, a adăugat Scholz.

Deputatul liberal, Till Mansmann (FDP), a explicat că, prin această măsură, persoanele dependente de mobilitate vor face economii în valoare totală de peste un miliard de euro pe lună.

De acord, dar prea scurt

Legea a trecut prin Camera inferioară a Parlamentului german fără voturi contra, dat fiindcă facțiunile partidelor de opoziție s-au abținut de la vot.

Din partea acestora, deputatul CDU, Johannes Steiniger, a admis că instrumentul legislativ este corect, dar a criticat aplicabilitatea lui doar pe o perioadă de trei luni, care ar fi prea scurtă. El prezumă ca la sfârșitul lunii august, când măsura expiră, criza din Ucraina și prețurile ridicate asociate combustibililor vor continua.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Avans important al lucrărilor de pe Autostrada Transilvaniei: Sute de muncitori pe șantier

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avans important al lucrărilor de pe Autostrada Transilvaniei: Sute de muncitori pe șantier Vești bune de pe Autostrada Transilvania: lucrările între Nădăşelu şi Zimbor au ajuns la 94%, în timp ce pe segmentul Zimbor – Poarta Sălajului, progresul a trecut deja de 98%, a anunțat, vineri, 27 martie 2026, directorul general al Companiei Naţionale de […]

Citește mai mult

Actualitate

Șoferii străini care nu plătesc amenzile în România, urmăriți internațional: Permisul suspendat, recuperat doar dacă fac dovada achitării amenzii înainte de a părăsi țara

Ioana Oprean

Publicat

în

Șoferii străini care nu plătesc amenzile în România, urmăriți internațional: Permisul suspendat, recuperat doar dacă fac dovada achitării amenzii înainte de a părăsi țara Foarte multe sancțiuni rutiere aplicate de polițiști pe teritoriul României rămân neîncasate, iar autoritățile caută soluții pentru a închide această vulnerabilitate legislativă. Un nou proiect de lege aduce în prim-plan o […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Crește vârsta de pensionare la militari, polițiști și în sistemul de siguranță publică. Legea pensiilor militare ar urma să fie gata în două săptămâni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Crește vârsta de pensionare la militari, polițiști și în sistemul de siguranță publică. Legea pensiilor militare ar urma să fie gata în două săptămâni Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 27 martie, că proiectul privind legea pensiilor militare va fi finalizat în aproximativ două săptămâni și va prevedea creșterea treptată a vârstei de pensionare. De […]

Citește mai mult