Opinii - Comentarii

La Consiliul Judeţean, proiectul gropii de gunoi ecologice din Alba a debutat cu un concurs ”aranjat”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ALBA FEST 2026

Concursul pentru 6 posturi din echipa de implementare a proiectului – ”afişat” la avizierul Consiliului Judeţean, dar invizibil pentru cei care caută un loc de muncă. Pe 6 posturi, plătite cu salarii de aproximativ 4.000 de lei pe lună fiecare, s-au prezentat doar 6 candidaţi. Unii dintre candidaţi ştiau de anul trecut că vor lucra ”pe fonduri europene”

Subiectul proiectelor pe fonduri europene, ”borcanul cu miere” care ar trebui să scoată România din criză, a fost intens dezbătut şi mediatizat în ultima vreme. S-au arătat şi părţile bune, dar mai ales au fost prezentate zeci de cazuri în care o intenţie bună a Uniunii Europene s-a transformat, în purul stil românesc, într-o afacere profitabilă cu dedicaţie pentru firme alese ”pe sprânceană”, pe criterii politice, legături de rudenie sau prietenie.
Mai puţin s-a discutat însă despre modul în care sunt angajate persoanele care lucrează în echipele de implementare ale acestor proiecte. Posturi ”călduţe” plătite regeşte, chiar dacă pe o perioadă limitată de 2-3 ani, până la finalizarea proiectului. Aceste posturi nu sunt pentru oricine, neoficial acest lucru se ştie: nu ajungi bugetar sau angajat contractual la o instituţie dacă nu ai o ”pilă” zdravănă, cât mai sus poziţionată în ierarhie.
Şi astfel apar concursuri organizate aşa încât nici să nu se poată spune cu certitudine că posturile au fost ”cu dedicaţie”, dar nici să nu poată fi ocupate de orice candidat, chiar foarte bine pregătit. Un astfel de exemplu am găsit recent, chiar la Consiliul Judeţean Alba, care a demarat un proiect ce a avut un start cel puţin dubios.

Salarii medii de 4.000 de lei pe lună pentru persoanele implicate în implementarea proiectului “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba”
Unitatea de Implementare a Proiectului “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba” are în componenţă un număr de 11 posturi. În prezent sunt ocupate 6 posturi pentru personal contractual şi 4 posturi pentru funcţionari publici din cadrul aparatului de specialitate, cu atribuţii suplimentare. Potrivit reprezentanţilor CJ Alba, suma totală a cheltuielilor salariale brute pentru aceste persoane este de 25.496 de lei pe lună iar cheltuielile totale ale angajatorului – 6.839 de lei pe lună.
Având în vedere că din aceşti bani sunt plătiţi doar cei care ocupă posturile pentru personalul contractual, rezultă o medie salarială de aproximativ 4.000 de lei pe lună (40 de milioane de lei vechi).
Care au fost criteriile după care au fost angajate aceste persoane nu am putut afla, deşi întrebarea a fost pusă explicit celor abilitaţi să furnizeze informaţii de interes public din respectiva instituţie. Am aflat însă că recrutarea a fost făcută de o firmă specializată, care a întocmit în final un raport ce cuprinde şi calificativele obţinute de candidaţii ce s-au prezentat la concurs (de asemenea, notele obţinute nu au fost considerate informaţii de interes public!)

”Omul şi locul”. Concursul anunţat la avizierul CJ Alba, invizibil pentru sutele de şomeri cu studii superioare din judeţ
În urma solicitării punctuale am aflat că la concursul pentru cele 6 posturi, afişat la sediul Consiliului Judeţean Alba în data de 7 decembrie 2012, au fost depuse FIX 6 dosare complete, exact „omul şi locul”! Adică, din sutele de şomeri care îşi caută cu disperare de lucru şi probabil s-ar fi calificat pentru a participa la concurs, doar 6 persoane şi-au dorit să muncească pentru un salariu de 4.000 de lei pe lună! Greu de crezut, în condiţiile în care, spre exemplu, la concursul organizat de Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba pentru posturi de infirmiere concurenţa a fost de zeci de persoane pe un loc, iar la ADR Centru, pentru câteva posturi tot pe durată determinată pentru persoane cu studii superioare, plătite cu aproximativ 1.500 de lei pe lună, s-au prezentat circa 150 de candidaţi!
În fine, concursul s-a desfăşurat în două etape după care, surpriză!, toţi cei 6 candidaţi au fost angajaţi (adică au fost ”confirmaţi” oficial deoarece unii dintre ei ştiau dinainte cu luni bune că vor lucra ”pe fonduri europene” şi nu aşteptau decât demararea proiectului). Ce vor face aceştia de 4.000 de lei pe lună încă nu ştim exact, însă ne vom informa periodic pentru dumneavoastră, dacă sunteţi interesaţi.
Şi nu uitaţi! Treceţi mai des pe la avizierul Consiliului Judeţean Alba şi studiaţi-l cu atenţie. Nu se ştie în ce colţ puteţi găsi un concurs ”anunţat”. Poate cu o concurenţă serioasă şi perseverenţă, dar şi cu prezentarea unor situaţii ca şi cea de mai sus, reuşim împreună să schimbăm obiceiurile împământenite în unele instituţii de stat.
Împrejurarea că la concursul organizat de Consiliul Judeţean Alba nu a existat o concurenţă reală este un adevăr incontestabil, iar faptul că la examen s-au prezentat FIX 6 oameni pentru 6 posturi, adică „omul şi locul”, denotă că instituţia publică nu i-a făcut o publicitate reală, ca să nu mai amintim că unii concurenţi (profeţi?) ştiau dinainte că vor lucra „pe fonduri europene”. Toate aceste fapte constituie indicii temeinice şi suficiente care ne dau posibilitatea să afirmăm că acest concurs a fost organizat în mod abuziv, „aranjat”. (U.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2026: Cel mai lung post fără durată fixă din ultimii 8 ani. Rânduieli, tradiții și semnificații

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2026: Cel mai lung post fără durată fixă din ultimii opt ani. Rânduieli, tradiții și semnificații Creștinii ortodocși intră luni, 8 iunie 2026, în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, una dintre cele patru mari perioade de post de peste an. În 2026, postul va dura 21 de zile, […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Mesaje de 1 Iunie, Ziua Copilului 2026. Ce SMS-uri, felicitări, urări le poţi trimite celor pe care îi consideri copii

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de 1 iunie, Ziua Copilului 2026 • Sms -uri de 1 Iunie. Urări si felicitări de 1 iunie • Cele mai frumoase mesaje de ”la mulți ani” de ziua copilului meu • Mesaje de la bunici pentru nepoți. 1 Iunie este cel mai bun prilej de a sărbători copilăria şi copiii, de a le […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

126 de ani de la nașterea lui Dorin Pavel, fondatorul hidroenergeticii românești. Personalitate importantă a Sebeșului, a fost numit pentru meritele sale, post mortem, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România

Ioana Oprean

Publicat

în

126 de ani de la nașterea lui Dorin Pavel, fondatorul hidroenergeticii românești. Personalitate importantă a Sebeșului, a fost numit pentru meritele sale, post mortem, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România Dorin Pavel, considerat fondatorul hidroenergeticii românești, este una dintre marile personalități pe care le-a dat Sebeșul comunității academice din România. Pentru […]

Citește mai mult