Rămâi conectat

Sport

La Bolta – reprezentanta județului Alba la Campionatul Național de Minifotbal de la Oradea

Dan HENEGAR

Publicat

în

La sfârșitul acestei săptămâni, în perioada 4-7 iulie, se va desfășura la Oradea Campionatul Național de Minifotbal organizat de Federația Română de Minifotbal, cu participarea celor mai bune 20 de echipe din țară, într-un regal minifotbalistic ce se anunță de excepție. Crema minifotbalului românesc se va reuni la Baza Tineretului din Oradea, județul Alba urmând a fi reprezentat de către formația La Bolta Alba Iulia.

Ocupanta locului secund în campionatul Fair Play din Alba Iulia, La Bolta a obținut dreptul de participare la turneul final după câștigarea într-o manieră entuziasmantă a titlului de campioană regională nord-vest, la Cluj-Florești, în luna iunie. Sortii au decis că gruparea albaiuliană va evolua în grupa B a turneului final, împotriva a patru echipe extrem de puternice, respectiv Tazmannschaft București (campioana Bucureștiului), Corvinul Hunedoara (campioana Hunedoarei), Dia Guard Divino Zalău (vicecampioana Sălajului), Fratelli Bianconeri Galați (vicecampioana Galațiului).

După câștigarea turneului regional de la Cluj, componenții echipei La Bolta ne-au declarat următoarele: *Andrei Trifa: “A fost un turneu foarte solicitant, desfășurat pe o căldură infernală dar am reușit să fim lucizi și uniți până la ultimul fluier, iar acest lucru a făcut diferența în meciurile eliminatorii. Faptul că am fost mai mult decât o echipă ne-a ajutat să câștigăm acest trofeu. Vreau să-mi felicit colegii și pe toți cei implicați în familia La Bolta”;

*Adrian Lăcătuș: “O frumoasă performanță pentru noi. A fost foarte greu, dar prin ambiție și dorință am reușit să câștigăm turneul, în ciuda faptului că am început cu o înfrângere”;

*Alexandru Lăcătuș: “Meciurile au fost foarte grele, am muncit enorm și suntem foarte mulțumiți că am reușit să cucerim primul loc. Mulțumim domnului Cătălin Buzdea că a fost lângă noi tot turneul, împreună cu familia dânsului”;

*Gheorghe Râșniță: “Meciurile au fost extrem de echilibrate pe parcursul celor 3 zile, noi fiind însă o echipă foarte unită. Sunt mulțumit de familia care s-a creat în această perioadă”; *Ionuț Grozav: “În primul meci am murit, dar apoi am înviat. Vreau să-mi felicit colegii pentru această realizare și să felicit familia Buzdea pentru sprijinul acordat pe toată durata turneului și nu numai”;

*Claudiu Haiduc: “A fost o premieră pentru mine participarea la o astfel de competiție. La început nu am știut despre ce este vorba cu adevărat, dar treptat, câștigând meciuri și avansând în turneu, am realizat că e cât se poate de serios și important în același timp. A fost ceva unic și nesperat de frumos și sper să continuăm această poveste, deoarece echipa La Bolta are încă multe de arătat”;

*Marian Găldean: “A fost un turneu foarte greu. Sincer să fiu nu m-am așteptat să învingem deoarece adversarele au fost foarte puternice. Cred că niciun coechipier nu credea că putem câștiga turneul, fiecare meci fiind extrem de dificil, iar faptul că am debutat cu un eșec a însemnat că fiecare meci devenea decisiv. Suntem foarte bucuroși pentru această performanță și sperăm în continuare că nu ne vom opri aici”;

*Valentin Drăgan: “A fost un turneu extrem de select, cu echipe foarte puternice și bine organizate, desfășurat pe o căldură fantastică, dar am reușit să ne adaptăm condițiilor și chiar dacă am început cu o înfrângere nemeritată, am reușit să strângem rândurile și să câștigăm turneul, obținând totodată dreptul de a participa la turneul final de la Oradea”;

*Octavian Pojar: “Am plecat cu speranțe mari de la Alba Iulia, ne doream foarte mult să aducem acest trofeu în vitrină și implicit să ne calificăm la turneul final de la Oradea unde să ne măsurăm forțele cu cele mai bune echipe din țară. Sunt foarte mulțumit de acest grup minunat și de tot ce am realizat împreună. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au crezut în noi și ne-au susținut necondiționat în toată această perioadă, în special familiei Buzdea și organizatorilor Campionatului Fair Play, Dan Ursu și Nicu Marta”;

*Dan Ursu: “Îmi pare rău că nu am putut fi prezent fizic la această performanță deosebită a băieților. Sincer să fiu eram convins că vor face un turneu bun și se vor califica pentru turneul final de la Oradea, dar nu mă așteptam să câștige, deoarece au fost prezente cele mai bune echipe din nord-vestul țării, aceasta fiind cea mai dezvoltată regiune a minifotbalului din România. Trebuie să ne bucurăm pentru o performanță deosebită care va fi greu de egalat de o echipă din Alba în anii următori, și, de ce nu, să sperăm la un rezultat deosebit și la turneul final de la Oradea;

*Cătălin Buzdea: “Cu ce aș putea să încep dacă nu prin a felicita băieții încă o dată și prin a le transmite că sunt foarte mândru de realizarea lor, de încrederea pe care o au în puterile lor, de ambiția și dăruirea lor. Am avut și avem un țel comun, am luptat cu toată forța pentru el și mai presus de toate, cu inima. Acest țel se numește Victoria!!! Sună atât de bine, se simte atât de bine, victorie ne-am dorit și victorie am obținut iar acum la turneul final vreau să le transmit un singur lucru: să mergem după victorie la Oradea, băieții mei!!!

De la prima oră vineri dimineața, vom fi alături de La Bolta Alba Iulia, cu convingerea și speranța că va reprezenta cu cinste și onoare județul Alba la Campionatul Național de minifotbal de la Oradea, și, de ce nu, să sperăm îndrăzneț la o prezență în fazele superioare ale competiției.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

CIL Blaj – Hermannstadt (Under 19) 7-1 (4-1) | Schimbări în ofensivă, a plecat S. Culda (la Unirea Ungheni), a venit Cîrstean

Dan HENEGAR

Publicat

în

CIL Blaj – Hermannstadt (Under 19) 7-1 (4-1) | Schimbări în ofensivă, a plecat S. Culda (la Unirea Ungheni), a venit Cîrstean A treia victorie consecutivă pentru CIL Blaj, nou-promovata în eșalonul terț, în jocurile de verificare, scor 7-1 (4-1) cu Hermannstadt Under 19. Pentru formația din „Mica Romă” au punctat Cioară (dublă, un gol […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea