Cultură Educație

La Aiud, romii şi-au amenajat un parc şi un teren de fotbal

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Este binecunoscut faptul că de multe ori romii aşteaptă să fie ajutaţi fără ca ei să depună vreun efort, dar în municipiul Aiud ei au demonstrat că se poate şi altfel. Aici, romii organizaţi sub umbrela Asociaţiei „Casa Nădejdei”, reprezentaţi de preşedintele Mircea Ciucur Rostaş, au reuşit o performanţă mai rar întâlnită în judeţul nostru. Copiii şi adulţii au fost încurajaţi să facă donaţii pentru amenajarea unui parc şi a unui teren de fotbal în apropierea sediului asociaţiei. Proiectul s-a dovedit a fi un succes şi un exemplu demn de urmat. Acum, comunitatea din Aiud II are un parc superb, construit în mare parte prin efortul său. În cadrul unui program special de Crăciun au fost inaugurate cele două obiective, eveniment la care au participat Horaţiu Josan – primarul municipiului Aiud, consilieri din cadrul primăriei şi alţi parteneri ai Asociaţiei „Casa Nădejdei”. La sfârşitul manifestării, fiecare copil a primit un cadou. Proiectele viitoare ale asociaţiei vizează construirea unui centru social multifuncţional care cuprinde: clase de alfabetizare, o sală de calculatoare, baie comunală, cantină şi o sală pentru reuniuni publice. În cadrul proiectului, asociaţia speră să beneficieze de sprijinul romilor din Aiud, al ONG-urilor, al autorităţilor publice locale şi judeţene, al persoanelor fizice şi juridice care înţeleg necesitatea unei colaborări în vederea integrării romilor în societate, precum şi efortul societăţii de a oferi o şansă copiilor romi. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții”

Ioana Oprean

Publicat

în

Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții” Vineri, 13 februarie 2026, în cadrul Liceului Teoretic ,,Petru Maior”, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei ,,THOUGHTS”. Pentru unii este doar o revistă, însă pentru […]

Citește mai mult

Cultură Educație

11 februarie – 3 martie 2026 | Concurs de poezie destinat tinerilor din Sebeș, sub egida scriitorului Radu Stanca: Care sunt condițiile de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Concurs de poezie destinat tinerilor din Sebeș, sub egida scriitorului Radu Stanca Asociația „Laudă Semințelor” cu sediul în Sebeș, în parteneriat cu Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, îi invită pe toți tinerii care studiază în instituțiile de învățământ din Municipiului Sebeș să participe la un concurs local de poezie, sub egida scriitorului Radu Stanca. Concursul […]

Citește mai mult