Politică Administrație

Klaus Iohannis: Alegerile în două tururi sunt mai potrivite, însă trebuie să judecăm bine înainte de a schimba legislația

Ioana Oprean

Publicat

în

KLAUS-IOHANNIS-PREŞEDINTEPreședintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că alegerile locale în două tururi sunt mai potrivite, însă a subliniat că trebuie analizată foarte bine schimbarea unei legi înainte de a fi aplicată, transmite Agerpres.

„Cred că alegerile în două tururi sunt mai potrivite, însă în același timp trebuie să acceptăm câteva principii de soliditate a legislației. Să schimbăm o lege înainte să fi fost vreodată aplicată, eu cred că aici trebuie să judecăm foarte bine. Nerăbdarea de a schimba ceva înainte măcar să fi încercat dacă funcționează sau nu cred că ne caracterizează și apare poate de prea multe ori. Un pic de răbdare și cu politicienii și cu alegerile cred că din când în când ne-ar face bine”, a spus Iohannis la dezbaterea publică ”Dialog pentru România. Primăvara politică a societății civile”, organizată la BCU.

El a subliniat că modul de a face politică în ultimii 26 de ani a însemnat „o bătălie a orgoliilor, o confruntare personală sau o cursă inegală”, arătând că anul acesta trebuie schimbată această stare de fapt, întrucât a adus „prea multe conflicte și prea puține soluții pentru comunități”.

Șeful statului a subliniat că „schimbarea politică românească nu se va face nici în funcție de numărul de tururi în care se aleg primarii, nici în funcție de această discuție”, motivând că „a alege nu înseamnă schimbarea unui nume cu un alt nume sau a candidatului unui partid cu candidatul altui partid”.

„Schimbarea autentică vine din felul de a face politică, prin felul în care se ajunge la opțiunea politică. A alege înseamnă ca alegătorii să poată opta pentru politicieni care dețin calitățile personale și profesionale ce garantează — acum vorbesc în situația alegerilor locale — o administrare reală a nevoilor și oferirea de soluții pentru comunitate”, a afirmat Iohannis.

El a pledat pentru responsabilizarea funcției publice.

„Candidații trebuie să vină în fața alegătorilor cu un proiect comunitar vizionar pentru viitor: cu obiective clare, cu politici publice coerente și eficiente, îndreptate spre nevoile comunităților și care să servească interesele cetățenilor, nu politicienilor. (…) Este nevoie ca alesul să lucreze în interesul comunității, este nevoie de foarte multă colaborare cu ceilalți politicieni și este nevoie de proiecte pentru comunitate”, a explicat șeful statului.

sursa: Agenția Națională de Presă Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult