Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Klaus Iohannis a trimis Parlamentului legea care impune OMV ‘taxa de solidaritate’ spre reexaminare

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Klaus Iohannis a trimis Parlamentului legea care impune OMV ‘taxa de solidaritate’ spre reexaminare

Președintele Klaus Iohannis a transmis joi Parlamentului, spre reexaminare, legea care aprobă OUG privind contribuţia de solidaritate impusă firmelor.


Modificarea adoptată de Parlament îşi propune explicit să facă în aşa fel încât şi companiile care, strict în baza situaţiilor financiare de anul trecut, nu au obţinut minimum 75% din cifra de afaceri din activităţi vizate de contribuţia de solidaritate (extracţie de ţiţei, gaze şi huilă, respectiv fabricare de produse petroliere rafinate şi de cocserie) să fie obligate să plătească contribuţia. În această categorie intră OMV Petrom.

Oficialii OMV au reacţionat, arătând că „amendamentele introduse, cum ar fi aplicabilitatea retroactivă, încalcă principiile Constituţiei României” şi catalogînd acest aspect drept unul „îngrijorător”.

Sesizarea șefului statului
Administrația Prezidențială a transmis joi:

„La data de 31 martie 2023, Parlamentul a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 186/2022 privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie (Pl-x nr. 128/2023).

Legea are ca obiect de reglementare aprobarea OUG nr. 186/2022 prin care a fost creat cadrul legal pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie, în contextul îndeplinirii de către România a obligațiilor ce-i revin, derivate din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, în scopul asigurării finanțării investițiilor în proiecte energetice strategice și a resurselor necesare pentru protejarea populației de efectele creșterii prețurilor la energie.

Ordonanța de urgență nr. 186/2022 a stabilit cuantumul, modul de calcul și destinația contribuției de solidaritate. Potrivit Regulamentului european aceasta are caracter temporar. Contribuția de solidaritate va fi plătită de societățile comerciale care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor și care au ponderea acestor activități în cifra de afaceri de peste 75% inclusiv. Aceasta se va calcula prin aplicarea unei cote de 60% asupra bazei, iar baza se calculează pe baza profiturilor impozabile anuale, în exercițiul financiar 2022 și, respectiv, în exercițiul financiar 2023, care depășesc cu mai mult de 20% media profiturilor impozabile aferente exercițiilor financiare din perioada 2018-2021. Încasările din contribuția de solidaritate urmează a fi utilizate, cu aplicarea mecanismului prevăzut de articolele 6 și 7 ale Ordonanței de urgență nr. 186/2022, pentru măsuri de sprijin financiar pentru consumatorii finali de energie, în special pentru gospodăriile vulnerabile, măsuri de sprijin financiar pentru a contribui la reducerea consumului de energie, măsuri de sprijin financiar pentru sprijinirea întreprinderilor din industriile mari consumatoare de energie, măsuri de sprijin financiar pentru dezvoltarea autonomiei energetice, în special investiții în conformitate cu obiectivele REPowerEU, prevăzute în planul REPowerEU și în REPowerEU: acțiuni europene comune, cum ar fi proiecte cu o dimensiune transfrontalieră, măsuri menite să reducă efectele negative ale crizei energetice.

Regulamentul (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 definește, la art. 2 pct. 17, societățile din Uniune și sediile permanente care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor, astfel: „societăți din Uniune sau sedii permanente care generează cel puțin 75 % din cifra lor de afaceri din activități economice în domeniul extracției, mineritului, rafinării țițeiului sau fabricării produselor de cocserie, astfel cum se menționează în Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului”.

Totodată, conform art.15 al Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022: „Contribuția de solidaritate temporară pentru societățile din Uniune și sediile permanente, care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor, inclusiv pentru cele care fac parte dintr-un grup consolidat doar în scopuri fiscale, se calculează pe baza profiturilor impozabile, astfel cum sunt stabilite în temeiul normelor fiscale naționale, în exercițiul financiar 2022 și/sau în exercițiul financiar 2023 și pe întreaga durată a acestora, care depășesc cu mai mult de 20 % media profiturilor impozabile, astfel cum au fost stabilite în temeiul normelor fiscale naționale, din cele patru exerciții financiare care încep la 1 ianuarie 2018 sau se desfășoară după această dată”. Totodată, potrivit art. 16 din Regulament referitor la rata pentru calcularea contribuției de solidaritate temporare, „(1) Rata aplicabilă pentru calcularea contribuției de solidaritate temporare este de cel puțin 33 % din baza menționată la articolul 15. (2) Contribuția de solidaritate temporară se aplică în plus față de impozitele și taxele obișnuite aplicabile în conformitate cu dreptul intern al unui stat membru”.

Legea supusă reexaminării a fost adoptată tacit de Senat, în calitate de primă Cameră competentă. Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a aprobat OUG nr. 186/2022 cu modificări și completări, introducând un nou alineat, alin. (6) la art. 1. Potrivit textului nou introdus, este detaliat modul în care se va calcula ponderea în cadrul procentului de 75% din cifra de afaceri a activităților din sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor. În acest scop sunt stabilite prețuri de referință ce vor fi incluse în calculul ponderii în cifra de afaceri societăților ce desfășoară astfel de activități, dar nu mai puțin decât media cotațiilor la bursa de la Londra sau Viena, după caz, în anul fiscal/exercițiul financiar de referință.

Față de conținutul normativ al legii transmise la promulgare, considerăm însă că unele dispoziții nu sunt îndeajuns de clare, astfel încât să ofere siguranța de a nu genera probleme în aplicare și, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament. Astfel, este necesar să fie reanalizat și clarificat mecanismul de calcul privind contribuția de solidaritate temporară, pentru evitarea unor situații în care aplicarea normelor ar fi îngreunată sau ar genera alte efecte decât cele urmărite de legiuitor.

Menționăm că potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, referitor la conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative: „Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă (…)”.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 186/2022 privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie”.

sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri

Mădălina Opriș

Publicat

în

De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri Sărbătoarea de pe 20 decembrie, cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inătoarea, este închinată Sfântului Ignaţie al Antiohiei şi demonstrează îmbinarea practicilor păgâne cu cele creştine. Sfântul Ignaţie Teoforul, episcop de Antiohia şi martir al Bisericii este unul din […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea