Județul Alba penalizat de Guvernul USL la alocările pentru salariile din primării și consilii județene
Alba este singurul județ din Regiunea Centru și printre puținele din țară care a primit mai puțin bani pentru salariile din primării și consilii județene aferente anului 2014, față de anul precedent.
Astfel, dacă județele Sibiu și Brașov au primit cu aproape 20 de milioane în plus, Mureș cu peste 10 milioane, Harghita cu 5 milioane, iar Covasna aceeași sumă ca și anul trecut, județului Alba i-au fost alocate cu 3 milioane mai puțin decât în 2013.
Asta în condițiile în care cheltuielile de personal aferente unităţilor administrativ teritoriale din România pentru anul 2014 sunt cu circa un miliard mai mult faţă de anul trecut, potrivit unui ordin comun al Ministerului Dezvoltării şi Ministerului Finanţelor publicat marți, 21 ianuarie, în Monitorul Oficial al României numărul 49.
Potrivit hotnews.ro, iată care este bugetul maxim de cheltuieli aprobat in 2014 comparativ cu 2013:
Alba 352 milioane lei faţă de 355 milioane lei anul trecut
Arad 392 milioane lei faţă de 380 milioane lei anul trecut
Argeş 599 milioane lei faţă de 583 milioane lei anul trecut
Bacău 586 milioane lei faţă de 576 milioane lei anul trecut
Bihor 614 milioane lei faţă de 595 milioane lei anul trecut
Bistriţa – Năsăud 292 milioane faţă de 288 milioane lei anul trecut
Botosani – 434 milioane lei faţă de 416 milioane lei anul trecut
Braşov – 528 milioane lei faţă de 512 milioane lei anul trecut
Brăila – 322 milioane lei faţă de 318 milioane lei anul trecut
Buzău – 405 milioane lei faţă de 386 milioane lei anul trecut
Caraş-Severin – 295 milioane lei faţă de 293 milioane lei anul trecut
Călăraşi – 252 milioane lei faţă de 234 milioane lei anul trecut
Cluj – 637 milioane lei faţă de 621 milioane lei anul trecut
Constanţa – 629 milioane lei faţă de 579 milioane lei anul trecut
Covasna – 223 milioane lei faţă de 223 milioane lei anul trecut
Dâmboviţa – 427 milioane faţă de 418 milioane lei anul trecut
Dolj – 563 milioane lei faţă de 546 milioane lei anul trecut
Galaţi – 524 milioane lei faţă de 500 milioane lei anul trecut
Giurgiu – 216 milioane lei faţă de 206 milioane lei anul trecut
Gorj – 422 milioane lei faţă de 399 milioane lei anul trecut
Harghita – 345 milioane lei faţă de 340 milioane lei anul trecut
Hunedoara – 465 milioane lei faţă de 462 milioane lei anul trecut
Ialomiţa – 245 milioane lei faţă de 228 milioane lei anul trecut
Iaşi – 815 milioane lei faţă de 767 milioane lei anul trecut
Ilfov – 239 milioane lei faţă de 225 milioane lei anul trecut
Maramureş – 496 milioane lei faţă de 487 milioane lei anul trecut
Mehedinţi – 274 milioane lei faţă de 268 milioane lei anul trecut
Mureş – 531 milioane lei faţă de 520 milioane lei anul trecut
Neamţ – 458 milioane lei faţă de 451 milioane lei anul trecut
Olt – 432 milioane lei faţă de 431 milioane lei anul trecut
Prahova – 676 milioane lei faţă de 642milioane lei anul trecut
Satu Mare – 386 milioane lei faţă de 362 milioane lei anul trecut
Sălaj – 243 milioane lei faţă de 244 milioane lei anul trecut
Sibiu – 423 milioane lei faţă de 406 milioane lei anul trecut
Suceava – 635 milioane lei faţă de 609 milioane lei anul trecut
Teleorman – 330 milioane lei faţă de 341 milioane lei anul trecut
Timiş – 648 milioane lei faţă de 623 milioane lei anul trecut
Tulcea – 222 milioane lei faţă de 227 milioane lei anul trecut
Vaslui – 439 milioane lei faţă de 418 milioane lei anul trecut
Vâlcea – 393 milioane lei faţă de 385 milioane lei anul trecut
Vrancea – 272 milioane lei fatţă de 264 milioane lei anul trecut
Bucureşti 1,510. miliarde lei faţă de 1,442 miliarde lei anul trecut.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 12 ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui