Joi, 26 septembrie: Călin Pleșa lansează la Alba Iulia un nou volum de poezii
Joi, 26 septembrie 2019, de la ora 18:00 la Muzeul Principia din Alba Iulia va avea loc lansarea cărți În tine zidit, autor Călin Pleșa.
Poetul Călin Pleșa a pregătit pentru publicul albaiulian, acum la început de toamnă, o nouă surpriză în versuri: lansarea celui de-al treilea volum de poezii intitulat În tine zidit. Cartea va fi lansată joi, 26
septembrie 2019, începând cu orele 18,00, la Muzeul Principia din Alba Iulia.
Cartea În tine zidit este cel de-al treilea volum de poezii al poetului albaiulian Călin Pleșa care a mai lansat la Alba Iulia și volumele Cu sufletul în palmă (2016) și La intersecția sufletelor noastre (2017). Dacă primul volum a fost dedicat părinților săi și a cuprins poeziile scrise în perioada adolescenței și a maturității, cel de-al doilea volum a fost dedicat familiei sale, poeziile fiind adevărate scrisori deschise de dragoste și prețuire pentru soție și fiul său.
Acest al treilea volum ce va fi lansat joi la Alba Iulia, În tine zidit, are o dedicație specială: Fraților mei, Gabriel și Virgiliu, spre a le fi sprijin sufletesc în momente de cumpănă, spune autorul în chiar deschiderea cărții. Volumul se deschide cu un cuvânt înainte semnat de prof. Daniela Floroian și va fi prezentat de poetul Ioan Adrian Popa. Fiind vorba de poezii de dragoste, lansarea cărții va fi prefațată de un scurt recital de muzică folk în interpretarea cantautorului Daniel Avram și de un moment recitativ în interpretarea Feliciei Colda.
De profesie inginer, Călin Pleșa a luat decizia acum trei ani să vină în fața iubitorilor de poezie cu un volum de versuri ce-i dezvăluia pentru prima dată sensibilitatea și talentul scriitoricesc. Primul volum intitulat Cu sufletul în palmă a strâns în 350 de pagini, 300 de poezii pe care autorul le-a scris într-o perioadă destul de lungă de timp: 40 de ani. A urmat apoi volumul La intersecția sufletelor noastre lansat în anul 2017 iar anul acesta poetul vine în fața publicului cu un nou volum de poezie intitulat În tine zidit, un volum în care, în cele 322 de poezii se simte deja maturizarea lui ca scriitor.
Lansarea cărții se va încheia o sesiune de autografe pe care autorul le va oferi cu drag tuturor celor prezenți. Intrarea la eveniment este liberă.
Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba iar evenimentul face parte din Programul managerial 2017-2020 al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, proiectul 4.9 Lansări de carte.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Experiență interculturală pentru studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a UAB: Blended Intensive Programme, la Budapesta
Experiență interculturală pentru studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a UAB: Blended Intensive Programme, la Budapesta În perioada 23–27 martie 2026, studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia participă, la Budapesta, la un Blended Intensive Programme organizat […]
FOTO | Daria Costea, tânără interpretă din Sâncel, premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026
Daria Costea, tânără interpretă din Sâncel, premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026 O nouă performanță remarcabilă a Dariei Costea, tânără interpretă de folclor din Sâncel, județul Alba. Ea a obținut premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026. „Mă întorc acasă cu amintiri prețioase de la Piatra Neamț! Aduc […]
FOTO | Trei calificări la etapele naționale ale olimpiadelor școlare 2026 pentru Liceul Teoretic Teiuș
Trei calificări la etapele naționale ale olimpiadelor școlare 2026 pentru Liceul Teoretic Teiuș Liceul Teoretic Teiuș se remarcă prin rezultate deosebite la olimpiadele școlare, având trei calificări la etapele naționale. Situația elevilor calificați este următoarea: *Olimpiada Națională de Geografie (clasa a VIII-a) Moldovan Rareș Alexandru Coordonatori: prof. Jude Sanda și prof. Petri Maria *Olimpiada Națională […]
