Joi, 10 martie, serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat pe mai multe străzi din Alba Iulia
Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, E.ON Distribuţie România este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, joi 10 martie a.c., începând cu ora 9.00, pe următoarele străzi din municipiul Alba Iulia: Ion Lăncrăjan, Ion Minulescu, Ştefan Augustin Doinaş, George Topârceanu, Tudor Arghezi, Marin Preda, Camil Baltazar, Ion Slavici, Ionel Teodoreanu, Lalelelor, Iosif Jumanca, Cireşului (Fluieraş Ioan), dr. Aurel Lazar şi Muşeţelului.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 18.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie). (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Sergiu Onișor, un tânăr din Alba Iulia, a uimit publicul de la Românii au talent cu ,,rockanele”. Care a fost reacția juraților
VIDEO | Sergiu Onișor a impresionat publicul de la Românii au talent cu ,,rockanele”. Care a fost reacția juraților Sergiu Onișor, un tânăr din Alba Iulia, a ajuns să cânte la chitară după ce, la vârsta de 12 ani, a fost atras de un joc video în care trebuia să imite acest instrument. Din curiozitate, […]
Echipele de robotică din Alba repartizate în grupe diferite în finala FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE: „Încep srategiile și emoțiile”
Echipele de robotică din Alba repartizate în grupe diferite în finala FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE Echipele de robotică din Alba, Xeo și IDeaL Electronics, au fost repartizate în grupe diferite în finala FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE. Citește și: FOTO | IDeaL Electronics, calificată la etapa națională FIRST Tech Challenge România 2026 […]
VIDEO | Programul „Alba Iulia, Capitala Tineretului din România 2026”, start oficial. Ce activități sunt pregătite în primul weekend
Programul „Alba Iulia, Capitala Tineretului din România 2026”, start oficial. Ce activități sunt pregătite în primul weekend Astăzi, 6 martie 2026, de la ora 18.00, la Sala Unirii, a început oficial programul „Alba Iulia, Capitala Tineretului din România 2026”. Municipiul Alba Iulia a lansat oficial programul „Capitala Tineretului din România 2026″ în data de 10 […]