Curier Județean

Jandarmii din Alba, la datorie în weekend-ul 11-13 iulie 2025: Vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la evenimentele din județ

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Jandarmii din Alba, la datorie în weekend-ul 11-13 iulie 2025: Vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la evenimentele din județ

Jandarmii din Alba vor fi la datorie și în weekend-ul 11-13 iulie 2025. Misiunile jandarmilor vizează asigurarea unui climat de ordine și liniște publică, protejarea participanților și sprijinirea organizatorilor în gestionarea activităților cu aflux mare de persoane.

„Astfel, vom fi alături de participanți la evenimentul „Mutat la Țară Fest”, care se va desfășura în localitatea Vinerea, în locația „Poiana cu Goruni”. Manifestarea va include spectacole muzicale și activități recreative dedicate tuturor categoriilor de public”.

Citește și: FOTO | Forțe proaspete la Jandarmeria Alba: 8 tineri jandarmi s-au alăturat echipei instituției 

Pe parcursul celor trei zile de weekend (vineri, sâmbătă și duminică), vor fi prezenți în localitatea Rîmetea unde se va desfășura festivalul multicultural „Double Rise”, ce va cuprinde spectacole de muzică electronică. Măsurile de ordine și siguranță publică vor fi asigurate de jandarmii de la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Vlad Țepeș” Târgu Mureș.

Tot pe perioada weekendului, jandarmii vor fi prezenți și în Piața Cetății Alba Carolina, unde va avea loc evenimentul „Sărbătoarea Muzicii”, o manifestare cultural-artistică ce va include spectacole de operă și operetă, susținute în aer liber.

De asemenea, „duminică, 13 iulie 2025, vom fi alături de alergătorii participanți și de spectatori la competiția sportivă „Semimaraton Țara de Piatră”, care se va desfășura în zona Munților Apuseni, având ca puncte de referință localitățile Avram Iancu, Ponorel, Mihoiești și orașul Câmpeni.

Competiția include urmatoărele curse :

– T1 – „Țara de Piatră”, 22 km (Avram Iancu – Câmpeni),
– T2 – „Cursa Moților”, 10 km (Ponorel – Câmpeni),
– T3 – „Cursa Arieșului”, 5 km (Mihoiești – Câmpeni).

În aceeași zi, vom fi prezenți și pe Platoul Tarcău, unde va avea loc manifestarea „Zilele Comunei Râmeț”, ce va cuprinde spectacole de muzică populară și activități pentru întreaga comunitate”.

Tot duminică, 13 iulie 2025, jandarmii vor asigura paza și ordinea, în Poiana Călineasa, la evenimentul „Cultură pentru Cultură”, o manifestare ce va include un spectacol folcloric, precum și standuri cu produse meșteșugărești și preparate din gastronomia tradițională.

„Recomandăm tuturor participanților la aceste evenimente să manifeste un comportament civilizat, să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine și să acorde o atenție deosebită siguranței copiilor”.

În caz de nevoie, sprijinul Jandarmeriei poate fi solicitat prin numărul unic de urgență 112 sau direct de la cel mai apropiat echipaj din teren.

„Suntem alături de dumneavoastră, pentru ca fiecare eveniment să fie o experiență plină de siguranță și bucurie”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Doi soți din Hunedoara, rămași înzăpeziți pe DN 67C, recuperați de jandarmii montani din Alba: Au cerut ajutor după ce au intrat pe un sector de drum închis iarna

Bogdan Ilea

Publicat

în

Doi soți din Hunedoara, rămași înzăpeziți pe DN 67C, recuperați de jandarmii montani din Alba: Au cerut ajutor după ce au intrat pe un sector de drum închis iarna Un bărbat de 66 de ani din județul Hunedoara și soția sa au fost ajutați, astăzi, de jandarmii montani din Alba, după ce au rămas cu […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Impresiile unui tânăr din Bangladesh, stabilit de doi ani în Aiud: Ce spune despre oraș, oameni și munca de sudor

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO | Impresiile unui tânăr din Bangladesh, stabilit de doi ani în Aiud: Ce spune despre oraș, oameni și munca de sudor Bepary Ridoy este un tânăr de 26 de ani din Bangladesh, stabilit în Aiud de aproximativ doi ani, unde lucrează în prezent la firma Prebet din oraș. Întrebat dacă muncește în Aiud, Bepary […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Peste 400 de elevi din școlile din Munții Apuseni au discutat cu polițiștii din Alba despre prevenirea consumului de substanțe interzise și combaterea violenței

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 400 de elevi din școlile din Munții Apuseni au discutat cu polițiștii din Alba despre prevenirea consumului de substanțe interzise și combaterea violenței Peste 460 de elevi din unități de învățământ din zona Munților Apuseni și din Zlatna au participat, în perioada 16-20 martie 2026, la activități preventiv-informative organizate de polițiști, jandarmi și specialiști, […]

Citește mai mult