ITM Alba: Două amenzi în cuantum de 9.000 de lei și 4 avertismente aplicate de inspectori, în urma controalelor din perioada 17-21 iulie 2017 la firme din județ. Principalele nereguli
Inspectorii ITM Alba au continuat controalele la firme din județ, iar în perioada 17-21 iulie 2017 au aplicat două amenzi în valoare totală de 9.000 de lei și 4 avertismente.
Săptămâna trecută, în domeniul relațiilor de muncă, inspectorii au controlat 32 de unități, cu un număr total de 607 angajați. Au fost constatate 61 de deficienţe și nu a fost aplicată nicio sancțiune.
Amenzi au fost aplicate însă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, unde au fost controlate 30 de firme. Inspectorii au constatat 68 de deficienţe, au dat două amenzi în cuantum de 9.000 de lei și au formulat 4 avertismente. Trei evenimente se află în curs de cercetare.
În perioada menţionată, nu a fost depistată nicio persoană muncind la negru.
Principalele deficienţe stabilite în controale, în domeniul relațiilor de muncă:
– Nu au fost stabilite pentru toţi salariaţii atribuţiile corespunzătoare postului prin fişa postului;
– neacordarea repausului saptamanal;
– neconducerea corecta a evidenţei timpului lucrat ;
– contractele individuale de muncă nu au fost completate cu clauze referitoare la criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariaţilor aplicabile la nivelul angajatorului;
– primirea la muncă a persoanelor s-a realizat în absenţa certificatului medical (fişa de aptitudine); – regulamentul intern nu conţine dispoziţii referitoare la criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaţilor;
– registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic nu se păstrează la sediul societăţii;
Principalele deficienţe stabilite în controale, în domeniul securității și sănătății în muncă:
– Lipsa fiselor de aptitudini eliberate in urma examinarii medicale la angajare si/sau periodica a lucratorilor.
– Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala pentru activitatile desfasurate
– Lipsa autorizarii initiale si a verificarilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementarilor ISCIR
– Lipsa instruirii periodice a lucratorilor
– Organizarea necorespunzatoare a activitatii de nivelul unitatilor, conform noilor reglementari din HG 955/2010 securitatea muncii
– Lipsa instructiunilor proprii de securitatea muncii pentru activitatile desfasurate
– Desfasurarea activitatii fara efectuarea examenului medical la angajare si/sau periodic a lucratorilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
14-15 martie 2026 | Noile trenuri electrice pe ruta București-Timișoara și retur opresc în premieră în Alba Iulia și Blaj
Noile trenuri electrice pe ruta București-Timișoara și retur opresc în premieră în Alba Iulia și Blaj CFR Călători a anunțat, vineri, 13 martie 2026 că, începând cu 14 și 15 martie 2026, introduce în circulație trenuri noi pe o rută nouă din programul de circulație: București Nord – Brașov – Sighișoara – Blaj – Alba […]
INCENDIU de vegetație uscată la ieșirea din Blaj spre Cergău: Arde vegetație în proximitatea DJ107
INCENDIU de vegetație uscată la ieșirea din Blaj spre Cergău: Arde vegetație în proximitatea DJ107 Un incendiu de vegetație uscată s-a produs, sâmbătă, 14 martie 2026, la ieșire din Blaj spre Cergău. Arde vegetație uscată în proximitatea drumului județean. „Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în proximitatea DJ107, […]
UPDATE FOTO | ACCIDENT în Alba Iulia: Două autovehicule implicate în evenimentul rutier de pe Calea Moților
ACCIDENT în Alba Iulia: Două autovehicule implicate în evenimentul rutier de pe Calea Moților Un accident rutier s-a produs, sâmbătă, 14 martie 2026, în Alba Iulia. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, strada Calea Moților. În accident sunt 2 auto implicate, fără […]