ITM Alba: 29 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 8-12 decembrie 2025: Ce nereguli au descoperit inspectorii
ITM Alba: 29 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 8-12 decembrie 2025: Ce nereguli au descoperit inspectorii
În perioada 8-12 decembrie 2025, inspectorii ITM Alba au dat 29 de avertismente în urma controalelor efectuate.
Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2025, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.
La data prezentei, la nivelul ITM Alba se află în derulare Campania națională de informare și conștientizare a prevederilor Legii 367/2022 privind dialogul social, desfășurată în perioada 01.01.2025- 31.12.2025.
Începând cu data de 01.04.2025 a intrat în vigoare HG.nr.295/27.03.2025 privind registrul general de evidentă al salariaților. Informațiile referitoare la modul de accesare/utilizare a REGES-ONLINE se regăsesc postate pe pagina de internet a Inspecției Muncii https://reges.inspectiamuncii.ro, respectiv pe pagina de internet a ITM Alba https://www.itmalba.ro.

Guvernul a aprobat prorogarea termenului de trecere de la sistemul Revisal, la platforma REGES-ONLINE, până la data de 31 decembrie 2025, pentru a veni în sprijinul angajatorilor care întâmpină dificultăți în procesul de migrare.
Drept urmare, s-a dispus prorogarea, până la data de 31 decembrie 2025, a termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) și (2) din HG nr. 295/2025 privind Registrul general de evidență a salariaților – REGES-ONLINE.
În perioada 08.12.-12.12.2025 la nivelul ITM Alba s-au derulat două Campanii Naționale, dispuse și monitorizate de Inspecția Muncii, în speță, Campania Națională pentru verificarea respectării prevederilor legale cu privire la conditiile de funcționare și procedura de înregistrare a agenților de plasare a forței de muncă în străinătate în perioada 08.12-12.12.2025, respectiv, Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă de către angajatorii care desfășoară activități în domeniile: “Activități ale altor organizații” și “Activități de servicii-suport combinate” în perioada 11.12-12.12.2025.
Activitatea inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancționarea muncii nedeclarate și subdeclarate.
Rezultatele obținute la nivelul județului Alba, în perioada 08.12.2025-12.12.2025, în activitatea de control, sunt redate mai jos.
În domeniul relaţiilor de muncă:
Total unităţi controlate: 32
Nr. de salariați ai angajatorilor controlați: 414
– femei : 172
Număr deficienţe constatate:63
Nr.sanctiuni aplicate angajatorilor:2
– 2 avertismente
Principalele deficienţe constatate în controale :
-nu se evidențiază corect timpul lucrat;
-nu se face dovada acordului salariaților pentru prestarea orelor suplimentare;
-nu au fost eliberate la încetarea activității, adeverințele de vechime;
-contractele individuale de muncă cu timp parțial nu conțin clauze referitoare la repartizarea programului de lucru;
-neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
-nu se face dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului;
-dosarele personale sunt incomplete;
-nu a fost inițiată la nivelul unității negocierea colectivă;
-nu se păstrează la punctele de lucru ale societății, copii ale contractelor individuale de muncă;
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
Nr. total unităţi controlate:23
Număr deficienţe constatate:27
Număr de măsuri dispuse : 27
Angajatori sancționați:20
Nr. sancţiuni aplicate :27
– 27 avertismente
Principalele deficienţe stabilite în controale :
-Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
-Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
-Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
-Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
-Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
-Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
-Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Sonia Munthiu, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, rezultat extraordinar la Olimpiada Națională de Română: Locul 1 pe județ și calificare la faza națională
Sonia Munthiu, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, rezultat extraordinar la Olimpiada Națională de Română: Locul 1 pe județ și calificare la faza națională Sonia Maria Munthiu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, a obținut un rezultat extraordinar la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română. Mai […]
VIDEO | 13 dansatoare și 2 instructori de aur: Formația de tineret „Apulum Dance” a Școlii de Dans modern Chirilă din Alba Iulia, calificată la etapa internațională a concursului „Dance Star”
13 dansatoare și 2 instructori de aur: Formația de tineret „Apulum Dance” a Școlii de Dans modern Chirilă din Alba Iulia, calificată la etapa internațională a concursului „Dance Star” La sfârșitul săptămânii trecute, în București s-a desfășurat etapa națională de calificare a prestigiosului concurs de dans modern „Dance Star”. Prezentă pentru prima dată la această […]
RAȚIONALIZARE a consumului de apă într-o comună de munte din Alba: De ce este necesară măsura
RAȚIONALIZARE a consumului de apă într-o comună de munte din Alba: De ce este necesară măsura Primăria unei comune de munte din Alba a făcut apel la cetățeni să raționalizeze consumul de apă în următoarea perioadă. „Datorită unor lucrări de mentenanță programate în cadrul companiei Hidroelectrica, la stațiile din zona noastră debitul de apă destinat […]