Cultură Educație

”Itinerarii picturale” și ”Dintr-o privire” – două expoziții de artă găzduite de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în luna iulie

Mondoc Adriana

Publicat

în

Pe perioada estivală instituția cărții din Alba Iulia continuă seria evenimentelor cultural-artistice creând, de această dată, un spațiu special de contemplație și călătorie imaginară.

Astfel, luna iulie a debutat cu expoziția tematică de carte dedicată lui Constantin Noica, la Secția de împrumut pentru adulți a bibliotecii, volumele expuse – scrieri proprii, dar și monografii și critică – celebrând nașterea filosofului care a radiografiat „ sentimentul românesc al ființei”.

Acțiunea se înscrie în proiectul 4.12 Expoziții tematice de carte – acțiuni de promovare a colecțiilor și a autorilor pe criterii tematice, ca parte integrantă a programului 4. ANIMAȚIE CULTURALĂ.

„Casa cuvintelor”, biblioteca devine, în acesta lună, „casă a imaginilor și a culorii” prin cele două expoziții de artă aparținând unor artiști amatori:

  • În perioada 02 – 16 iulie, Viorica Zdrenghea, artist plastic stabilit în Austria, își expune impresiile de călătorie și dragostea pentru natură în palete de culori vii, dinamice, revigorante, solare într-o expoziție personală, Itinerarii picturale, realizată în holul și la Secția pentru adulți ale bibliotecii.
  • În 12 iulie, la ora 17:00, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba găzduiește vernisajul expoziției personale Dintr-o privire, semnată de Luiza Pop, expoziție care va fi prezentată de artistul plastic Mihai Ariciu; vor fi expuse aproximativ 30 de lucrări (desen, tuș).

Aceste activități sunt încluse în proiectul 4.13 Expoziții de artă – acțiuni de promovare a artei și fac parte din programul 4. ANIMAȚIE CULTURALĂ/Proiectul de management 2017-2020 (program dedicat unor proiecte culturale care definesc biblioteca drept centru multicultural în vederea satisfacerii cerințelor exprimate de membrii comunității).

Urmând îndemnul lui Constantin Noica, „Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături.”, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba poate fi o destinație perfectă dacă vă doriți o vacanță pentru minte și suflet.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la UNTOLD 2026

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]

Citește mai mult