ISU Alba: Astăzi, de la ora 10.00, exercițiu de verificare a alarmelor în caz de urgență, în județ
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Unirea al județului Alba desfășoară lunar exerciții pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.
La nivel național au loc exerciții destinate verificării funcționării mijloacelor de alarmare a populației, în scopul centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale.
Astfel, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 -11.00, sunt acționate sirenele de alarmare publică existente în toate județele.
În această lună, simulările încep miercuri, 4 iulie a.c. și vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), cât și a celor cu acționare locală.
- Sunetul sirenelor va fi auzit doar în județele care nu au fost afectate de fenomenele de vreme severă.
- Echipajele operative care intervin alături de autorități în zonele afectate vor menține ca prioritare misiunile destinate remedierii situațiilor din comunitățile afectate.
În conformitate cu prevederile O.M.A.I nr.1259/2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si asigurarea activitatii de instiintare, avertizare, prealarmare si alarmare in situatii de protectie civila, specificaţia semnalelor de alarmare a populaţiei este următoarea:
Alarma aeriană – se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele;
Alarma la dezastre – se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele;
Prealarma aeriană – se compune din 3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele;
Încetarea alarmei – se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute.
Totodată, rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel județean și vor face obiectul unor analize în cadrul comitetelor județene pentru situații de urgență, în vederea îmbunătățirii modului de alarmare a populației în situații de protecție civilă.
Prin modul de acționare mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Experiență interculturală pentru studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a UAB: Blended Intensive Programme, la Budapesta
Experiență interculturală pentru studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a UAB: Blended Intensive Programme, la Budapesta În perioada 23–27 martie 2026, studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia participă, la Budapesta, la un Blended Intensive Programme organizat […]
FOTO | Daria Costea, tânără interpretă din Sâncel, premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026
Daria Costea, tânără interpretă din Sâncel, premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026 O nouă performanță remarcabilă a Dariei Costea, tânără interpretă de folclor din Sâncel, județul Alba. Ea a obținut premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026. „Mă întorc acasă cu amintiri prețioase de la Piatra Neamț! Aduc […]
FOTO | Trei calificări la etapele naționale ale olimpiadelor școlare 2026 pentru Liceul Teoretic Teiuș
Trei calificări la etapele naționale ale olimpiadelor școlare 2026 pentru Liceul Teoretic Teiuș Liceul Teoretic Teiuș se remarcă prin rezultate deosebite la olimpiadele școlare, având trei calificări la etapele naționale. Situația elevilor calificați este următoarea: *Olimpiada Națională de Geografie (clasa a VIII-a) Moldovan Rareș Alexandru Coordonatori: prof. Jude Sanda și prof. Petri Maria *Olimpiada Națională […]
