Curier Județean

IȘJ Alba: Simularea se va desfășura în condiții normale, chiar dacă pe zona Câmpeni s-a dispus boicotarea de către reprezentanții FSLI

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Alba anunță că simularea se va desfășura în condiții normale, chiar dacă pe zona Câmpeni s-a dispus boicotarea probelor de către reprezentanții Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

”Directorii au asigurat asistenți și evaluatori care nu fac parte din această organizație sindicală. ÎȘJ Alba mulțumește cadrelor didactice care vor asigura desfășurarea simulării naționale la clasa a VIII-a”, au declarat, duminică, reprezentanții IȘJ, pentru ziarulunirea.ro.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a consultat în această perioadă membrii de sindicat în vederea declanşării protestelor, iar cadrele didactice, membre de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, au ales să boicoteze simularea examenului de evaluare naţională, care are loc în perioada 5-7 martie 2018, potrivit unui comunicat al organizaţiei.

Conform documentului, angajaţii din educaţie au recurs la această formă de protest din cauza nemulţumirilor majore şi a lipsei de răspuns din partea Guvernului, dar şi a liderilor celor două camere din Parlamentul României, la solicitările federaţiei.

„Membrii de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, din 28 de judeţe şi din Municipiul Bucureşti, au decis să nu participe la simularea examenului de evaluare naţională care se desfăşoară în perioada 5-7 martie 2018. Conducerea executivă a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, membrii Biroului Operativ, precum şi cei ai Colegiului Naţional al Liderilor susţin demersul colegilor noştri şi îi asigurăm de tot sprijinul pentru perioada următoare. De asemenea, precizăm faptul că Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi este alături de FSLI în acest demers. Nu în ultimul rând trebuie spus că protestul nostru nu îşi propune să atingă interesele elevilor”, se spune în comunicat.

Solicitările membrilor de sindicat, care au fost transmise Guvernului României şi conducerii celor două camere ale Parlamentului României vizează soluţionarea problemei privind reîncadrarea personalului didactic după intrarea în vigoare a Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; majorarea salarială de la data de 1 martie 2018 să nu fie condiţionată de comasări de unităţi de învăţământ, disponibilizări de personal şi de tăieri ale unor drepturi salariale legale; creşterea costului standard per elev/preşcolar pentru cheltuielile materiale, astfel încât părinţii să nu mai fie nevoiţi să aducă bani de acasă pentru dotarea claselor.

De asemenea, aceştia cer rezolvarea modului de calcul al sporurilor şi indemnizaţiilor care li se cuvin salariaţilor din sistemul educaţional; rediscutarea grilei de salarizare pentru personalul didactic, având în vedere că această categorie socio – profesională are coeficienţi de ierarhizare situaţi în pătrimea inferioară; modificarea Regulamentului – cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestora pentru personalul din familia ocupaţională ‘Învăţământ’, aprobat prin H.G. nr. 34/2018, care, prin conţinutul său, discriminează personalul nedidactic din învăţământ, căruia nu i se aplică; acordarea dreptului personalului didactic de a fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Alba Iulia are Skepsis 2026 – Stagiunea cu Skepsis, APOLLO și Zilele Medievale ale Bălgradului, obiectivele pentru 2026. Proiectul cadru, la aprobat în Consiliul Local

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia are Skepsis 2026 – Stagiunea cu Skepsis, APOLLO și Zilele Medievale ale Bălgradului, obiectivele pentru 2026. Proiectul cadru, la aprobat în Consiliul Local Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de joi, 26 martie 2026, proiectul cadru Alba Iulia are Skepsis 2026, al Asociaţiei Grupul Skepsis, care propune […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Cum a pășit cu succes pe drumul cântecului Paula Medrea, o tânără născută în Cunța: Povestea unui artist crescut din rădăcini simple, dar cu visuri mari

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum a pășit cu succes pe drumul cântecului Paula Medrea, o tânără născută în Cunța: Povestea unui artist crescut din rădăcini simple, dar cu visuri mari Născută în satul Cunța, județul Alba, într-o familie modestă, dar plină de căldură și sprijin, Paula Medrea și-a descoperit încă de mică dragostea pentru muzică. Părinții i-au oferit tot […]

Citește mai mult

Curier Județean

Aparat radiologic nou pentru Spitalul Municipal Blaj: Achiziție de 1 milion de lei în desfășurare

Ioana Oprean

Publicat

în

Aparat radiologic nou pentru Spitalul Municipal Blaj: Achiziție de 1 milion de lei în desfășurare Spitalul Municipal Blaj a lansat, luni, 23 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de achiziție prin licitație publică a unui aparat radiologic. Valoarea totală estimată a achiziției este de 988.429 de lei, fără TVA. Data limită […]

Citește mai mult