Ion Ilie „în cărţi” pentru a fi antrenor la CS Zlatna
A devenit certitudine, Mihai Dăscălescu a părăsit CS Zlatna şi va antrena în retur FC Cisnădie, tehnicianul urmând să meargă la gruparea de la poalele Măgurii împreună cu mai mulţi jucători ai Zlatnei. „E şansa mea să lupt pentru promovare, la Zlatna nu sunt condiţii în acest sens. Urmează o nouă etapă a carierei şi doresc să duc la Cisnădie 5-6 jucători cu care am lucrat pe Ampoi”, a afirmat Dăscălescu. „Vreau să continuăm, dar este destul de greu. Unii fotbalişti vor rămâne, alţii vor pleca, dar nu le dau drumul gratis la toţi. Zilele viitoare ne decidem asupra antrenorului şi aş prefera să fie unul tânăr, aşa cum au fost Fogoroşi şi Dăscălescu”, a precizat primarul Silviu Ponoran. Dacă P. Munteanu, Cos. Simtion, M. Bratu şi M. Neagu au primit dezlegările (ultimul ieri, pentru CSO Cugir), oficialii zlătneni s-au răzgândit deocamdată în privinţa celorlalţi fotbalişti care vor să migreze spre FC Cisnădie, P. Ciucă, G. Toma, P. Dârjan, Val. Dârjan, V. Avram, Al. Man sau A. Ianc. Deşi sunt neplătiţi de trei luni, jucătorii aurari au probleme să plece liberi, dacă nu au acceptul conducerii, asta pentru că înţelegerile individuale „pe acte” sunt mai mici decât cele negociate verbal. În consecinţă, clubul zlătnean intenţionează să trateze cu gruparea sibiană eventualele transferuri ale câtorva jucători ce vor să-l urmeze pe Mihai Dăscălescu la noua echipă. Altfel, fostul antrenor unirist Ion Ilie a fost contactat în vederea preluării echipei zlătnene, acesta urmând a da un răspuns astăzi. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow! Internaționalul român părăsește campioana Italiei după 2 ani!
Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow | Internaționalul român părăsește campioana Italiei Itas Trentino, după 2 ani! Centrul Florian „Bela” Bartha (25 de ani) este protagonistul unei mutări spectaculoase, în sezonul viitor, 2026/2027, urmând a evolua în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow. Citește și: FOTO | Ocnamureșeanul Bela Bartha, calificat cu […]
FOTO | Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți
Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți Tinerii sportivi de la secția de Taekwondo WT de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la o competiție națională. În perioada 6-8 martie, secția de Taekwondo WT, antrenată […]
FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20
Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20 Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a câștigat medalia de aur în proba de 3.000 de metri marș la Campionatul Național de Sală U20, […]