Ştirea zilei

Ioan Pipiș, șoferul din Șona care a condus băut și a provocat o tragedie, rămâne în arest dar a primit învoire pentru a participa la înmormântarea celor două victime

Ioana Oprean

Publicat

în

Ioan Pipiș, bărbatul din Șona care a condus băut și a provocat un accident în care și-au pierdut viața concubina sa, care era însărcinată. şi fetița lor în vârstă de 2 ani, rămâne în arest preventiv. Tribunalul Alba i-a respins, în data de 13 martie a.c., contestația la arestarea preventivă, însă i-a dat acordul de a participa la înmormântarea celor două victime.

Reamintim că la data de 6.03.2017, în jurul orei 18.10, pe DJ 107 pe raza localităţii Jidvei, P.I., de 31 de ani, din Şona, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum,iar într-o curbă a pierdut controlul autovehiculului, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 32 de ani, din Şona.

În urma accidentului, o femeie de 24 de ani şi o minoră de doi ani, din Şona, ambele pasagere pe bancheta din spate a autoturismului condus de P.I. au decedat, iar un bărbat de 49 de ani, pasager pe locul din deapta faţă a aceluiaşi autoturism, a fost rănit grav.

Conducătorul celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni corporale uşoare.

CITEȘTE ȘI: FOTO – Accident mortal la ieșire din Jidvei spre Blaj: O femeie însărcinată și fiica ei de doi ani au decedat

În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, pentru P.I. a rezultat valoarea de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au luat, faţă de P.I. măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore iar la data de  07.03.2017, l-au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj.

Procurorii au sesizat instanța de judecată, cu propunere de arestare preventivă a inculpatului, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Cu permisiunea magistraților, Ioan Pipiș a participat, în data de 9 martie, la înmormântarea celor două victime. În prezent, el se află în arestul IPJ Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „MAFIA LEMNULUI din Alba își bate joc de investiția de 60 de milioane de euro de pe Transapuseana!”

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO | Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „MAFIA LEMNULUI din Alba își bate joc de investiția de 60 de milioane de euro de pe Transapuseana!” Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, a publicat, joi, 19 martie 2026, imagini dezolante de pe Transpuseana, drum județean pentru a cărui modernizare autoritățile au investit fonduri importante.  Fotografiile […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți

Ioana Oprean

Publicat

în

Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți Înotătorul Avram Iancu a efectuat o vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia, unde s-a antrenat, dar s-a și fotografiat cu cei prezenți la acel moment la bazin. Sportivul și-a însoțit fiica la facultate […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Motorina premium a trecut de 10 lei/litru în Alba Iulia: Nivel record la pompă

Ioana Oprean

Publicat

în

Motorina premium a trecut de 10 lei/litru în Alba Iulia: Nivel record la pompă Motorina premium a depășit, joi, 19 martie 2026 pragul psihologic de 10 lei/litru în unele benzinării din Alba Iulia, atingând un nivel record care pune presiune tot mai mare pe șoferi și transportatori. În mai multe stații de carburant din municipiu, […]

Citește mai mult