Ioan Petruţ, noul şef al Poliţiei Oraşului Teiuş
Comisarul şef de poliţie Ioan Petruţ a fost numit şef al Poliţiei Oraşului Teiuş. „Începând cu data de 19 aprilie 2012, prin dispoziţie a domnului chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, comisarul şef de poliţie Petruţ Ioan a fost eliberat din funcţia de şef al Poliţiei Oraşului Ocna Mureş şi numit în funcţia de şef al Poliţiei Oraşului Teiuş”, arat[ comunicatul IPJ Alba.
Ioan Petruţ ajunge la conducerea Poliţiei Teiuş în contextul în care, fostul comandant al instituţiei, comisarul şef Marius Pop a fost suspendat din funcţie în date de 7 martie, după ce procurorii DNA l-au reţinut sub acuzaţia de favorizarea infractorului, respectiv a agentului de poliţie Ioan Eugen Popa, care a înlocuise un proces verbal de amendă cu un altul de avertisment. La cererea lui Pop, prin Ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, acestuia i-au încetat raporturile de serviciu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, până la finalizarea procesului.
Comisar şef Petruţ Ioan este absolvent al Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza Bucureşti, promoţia 1990, dată de la care a îndeplinit funcţia de ofiţer de cercetare penală în cadrul Poliţiei Municipiului Aiud. Începând cu data de 15 noiembrie 1999 până în prezent, ofiţerul a îndeplinit funcţia de şef al Poliţiei Oraşului Ocna Mureş.
Pentru îndeplinirea sarcinilor şi atribuţiilor ce revin funcţiei de şef al Poliţiei Oraşului Ocna Mureş, rămasă vacantă, până la ocuparea acesteia prin examen sau concurs, a fost desemnat comisarul de poliţie Benţea Tiberiu Stelian, ofiţer specialist pe linie de investigaţii criminale, la Poliţia Oraşului Ocna Mureş.
„Această schimbare a avut loc ca urmare a rezultatelor obţinute în primul trimestru al anului 2012 de către Poliţiile Oraşelor Ocna Mureş şi Teiuş, rezultate prezentate în cadrul şedinţelor de evaluare ce au avut loc în data de 18 aprilie 2012, la care a participat şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea. Prin schimbarea făcută, conducerea Inspectoratului de poliţie Judeţean Alba, încearcă să eficientizeze activitatea poliţiei pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor din oraşul Teiuş” arată comunicatul IPJ Alba”, mai arată comunicatul instituţiei.
foto: sediul Poliţiei Teiuş
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
INEDIT: La o vulcanizare din Alba roboții fac… singuri aproape toată treaba La o vulcanizare din municipiul Sebeș roboții fac… singuri aproape toată treaba, a semnalat, miercuri, 28 ianuarie 2026, jurnalistul Iosif Gligor. „Vulcanizare cu ROBOȚI care lucreazǎ singuri, la Sebeș! N-am crezut că a evoluat atât de mult tehnica, încât au ajuns să lucreze […]
De Colţeşti (Torockoi), producătorul de brânzeturi din judeţul Alba, cifră de afaceri estimată la 30 de milioane de lei în 2025, în creştere cu 12% faţă de anul 2024
De Colţeşti (Torockoi), producătorul de brânzeturi din judeţul Alba, cifră de afaceri estimată la 30 de milioane de lei în 2025, în creştere cu 12% faţă de anul 2024 Producătorul de brânzeturi De Colţeşti (Torockoi), din judeţul Alba, a terminat anul 2025 cu o cifră de afaceri estimată la 30 de milioane de lei, în […]
Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă în formă continuată, depistat cu sprijinul Poliției Ocna Mureș
Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă în formă continuată, depistat cu sprijinul Poliției Ocna Mureș Un bărbat cercetat pentru pornografie infantilă în formă continuată a fost depistat cu sprijinul Poliției Ocna Mureș. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj – Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, […]