Politică Administrație

Ioan Lazăr: ”Îi așteptăm pe UNPR-iși să se înscrie în ALDE. Decât să se înscrie în partidul celor care au tăiat pensii și salarii, mai bine într-un partid cu adevărat liberal”

Ioana Oprean

Publicat

în

Președintele ALDE Alba, Ioan Lazăr, a declarat că, având în vedere eșuarea fuziunii dintre PMP și UNPR, îi invită pe membrii Uniunii să se înscrie în partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin.

Ioan Lazar01”Decât să se înscrie în partidul celor care au tăiat pensii și salarii, mai bine să vină alături de noi, într-un partid cu adevărat liberal, să ne susțină în campania electorală și la alegeri. Îi așteptăm cu brațele deschise, să luptăm împreună pentru viitoarea bunăstare a românilor!”, a spus Ioan Lazăr.

El a mai completat că s-au purtat discuții și cu mai mulți președinți de filiale și membri ai PSRo și, în primă fază, se dorește cooptarea consilierului local din Abrud, Virgil Narița, căruia i s-a propus să dețină o funcție de conducere în Organizația ALDE Alba. Se pare că acesta a fost receptiv iar tratativele continuă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | PNL Alba: Dreptatea pentru moți se face prin adevăr, nu prin minciună!

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comunicat de presă | PNL Alba: Dreptatea pentru moți se face prin adevăr, nu prin minciună! PSD Alba se dedă la ce știe mai bine: la minciună. Așa au înțeles ei să facă politică în Alba, în lipsa oricărui rezultat notabil pentru oamenii locului. Într-o perioadă dificilă pentru toți, PSD Alba împrăștie minciuna prin flyere […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Lucrări reluate la Teiuș, în mai multe zone ale orașului: Se continuă extinderea rețelei de canalizare și se ridică la cotă căminele de canalizare, înainte de asfaltare

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrări reluate la Teiuș, în mai multe zone ale orașului: Se continuă extinderea rețelei de canalizare și se ridică la cotă căminele de canalizare, înainte de asfaltare Cu toate că suntem abia la mijlocul lunii februarie, la Teiuș au fost reluate lucrările în mai multe zone din oraș, au transmis reprezentanții Primăriei pe pagina de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Parc de agrement, construit la Teiuș în zona Centrului pentru Tineret, printr-o finanțare europeană: Zone verzi și de relaxare, amenajarea unui iaz, alei pietonale, mobilier urban ecologic

Ioana Oprean

Publicat

în

Parc de agrement, construit la Teiuș în zona Centrului pentru Tineret, printr-o finanțare europeană: Zone verzi și de relaxare, amenajarea unui iaz, alei pietonale, mobilier urban ecologic Consiliul Local Teiuș a aprobat, luni, 9 februarie 2026, într-o ședință extraordinară, Studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Înființare parc de agrement ,,Locul Târgului”, în zona […]

Citește mai mult